Deputatul USR PLUS Monica Berescu le cere autorităţilor să oprească toate manifestările care au loc în cadrul Sărbătorilor Iaşiului, motivând că bomba epidemiologică din oraş trebuie oprită şi că nu ai ce sărbători în condiţiile în care mor atâţia oameni din cauza Covid-19.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Monica Berescu a declarat pentru News.ro că solicită responsabilitate din partea autorităţilor şi că soluţia logică este oprirea urgentă a tuturor manifestărilor, în condiţiile în care bolnavii nu mai au loc în spitalele ieşene, iar în oraş numărul cazurilor de Covid creşte accelerat.

"Solicit responsabilitate din partea autorităţilor locale. Ei sunt primii care ar trebui să asculte strigătul disperat al medicilor, al directorului de la Infecţioase şi semnalul de alarmă tras de directorul DSP Iaşi. Mă adresez Mitropoliei Moldovei şi Bucovine cu rugămintea de a lupta alături de personalul medical pentru a opri această pandemie. Le cer ferm autorităţilor din Iaşi să nu fie părtaşe la pierderea de vieţi omeneşti. Fac un apel public către primarul Mihai Chirica şi către prefectul judeţului prin care le solicit să oprească toate manifestările planificate pentru Sărbătorile Iaşiului", a afirmat deputatul USR PLUS, Monica Berescu.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Ea consideră că bomba epidemiologică din oraş încă poate fi oprită, dar pentru aceasta este necesară o atitudine responsabilă din partea şefilor Iaşiului.

"Nu mai este nici un pat liber în spitale pentru cazurile grave de Covid, iar mii de oameni se adună zilnic în centrul Iaşiului. Cum poate sărbători un oraş în care se îmbolnăvesc zilnic sute de oameni şi mor alte zeci?", a declarat deputatul USR PLUS, Monica Berescu.

Ea a mai precizat că a trimis în urmă cu câteva zile o adresă către Prefectura Iaşi în care solicita răspunsuri privind măsurile adoptate pentru a garanta sănătatea şi siguranţa cetăţenilor în timpul pelerinajului şi a festivităţilor programate, dar că nu a primit nici un răspuns.

Pelerinajul religios de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi a început vineri, iar în fiecare zi câteva mii de oameni trec pe la racla cu sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva, aşezată într-un baldachin în curtea lăcaşului de cult.

Evenimentul religios de la Iaşi se va încheia pe 15 octombrie, iar momentul culminant este programat pe 14 octombrie, când are loc Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană, eveniment la care participă în fiecare an peste 10.000 de persoane.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.