Guvernul discută, în şedinţa de vineri, proiectul de ordonanţă de urgenţă prin care vor fi schimbate modul de calcul al pensiilor speciale, precum şi procedura de actualizare a acestora, singura categorie care nu este vizată de acest act normativ fiind cea a magistraţilor. Proiectul trebuia să intre joi în atenţia Executivului, însă şedinţa a fost amânată cu o zi pentru că proiectul nu avea toate avizele necesare pentru adoptare. Ministrul Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, a declarat, vineri, că intenţia Guvernului nu a fost de a scădea pensiile militare, ci de a crea un echilibru în sistem, având în vedere că bugetul nu va putea suporta pe termen lung actuala situaţie, în care pensiile militare sunt mai mari decât salariile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Proiectul de OUG privind pensiile speciale prevede că pensia angajaţilor MAI şi MApN nu va mai putea depăşi media soldelor sau salariilor primite în anii de activitate, în baza cărora s-a calculat venitul. Proiectul limitează şi indexarea pensiilor speciale cu rata medie anuală a inflaţiei, fără alte sporuri, dispoziţie care se va aplica şi pensionarilor din aviaţie, personalului auxiliar din instanţe şi parchete, funcţionarilor parlamentari, diplomaţilor şi parlamentarilor.

CITEȘTE ȘI Ţuţuianu: Intenţia nu este diminuarea pensiilor militare, ci echilibrarea. Bugetul suportă pensii mai mari ca salariile

Potrivit acestui proiect, cuantumul net al pensiei militare de stat nu poate fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul a pensiei, astfel încât pensiile nu vor mai putea depăşi valoarea salariilor.

Sunt eliminate şi sporurile primite în cazul indexărilor. Pensiile astfel nu vor mai fi indexate cu 100% din rata inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, ci doar cu nivelul mediu al inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an. Dacă în urma actualizării rezultă un cuantum al pensiei mai mic, se păstrează cuantumul pensiei aflat în plată.

Intenţia iniţială a Guvernului era, ca într-o primă etapă, să reglementeze doar situaţia pensiilor din sistemul de apărare şi ordine publică, Ministerul Apărării Naţionale (MApN) transmiţând, miercuri, că specialiştii din minister, alături de cei din Ministerul Afacerilor Interne, pregătesc un draft al Ordonanţei de Urgenţă privind pensiile militarilor. "În acest moment, specialiştii Ministerului Apărării Naţionale şi cei ai Ministerului Afacerilor Interne continuă consultările şi pregătesc draft-ul actului normativ ce va fi discutat în cadrul Executivului, cele două ministere fiind co-iniţiatoare", se arăta într-o precizare a MApN.

Joi însă, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat că proiectul va viza aproape toate categoriile de pensii speciale. „Această ordonanţă este extinsă la toate categoriile de pensii speciale, nu numai la cele militare, inclusiv la funcţionarii parlamentari. Toate pensiile speciale, mai puţin magistraţii, care, la ora actuală, există două decizii ale Curţii Constituţionale care interzic discuţii pe legea pensiilor”, a declarat Vasilescu, la Antena 3.

Anunţul iniţial privind intenţia Executivului de a schimba prevederile legale ce reglementează sistemul de pensii speciale a fost făcut, duminică, de către ministrul Muncii. 

”Avem de gând să dăm o ordonanţă chiar săptămâna viitoare. Am lucrat la ea. Nu ne-am apucat încă de Legea pensiilor pe partea de contributivitate unde este obligatoriu să facem creşterile din programul de guvernare, însă după apariţia Legii salarizării ne-am dat seama că, dacă nu corectăm sistemul, în sensul că, dacă lăsăm pensiiile de serviciu să se actualizeze cu ce este la cei activi, vom ajunge într-o situaţie foate neplăcută de anul viitor, în sensul că economia nu poate să susţină astfel de creşteri”, a motivat Lia Olguţa Vasilescu.

Ministrul Muncii a subliniat că nicio pensie aflată în plată nu va fi redusă. De asemenea, ordonanţa va fi aplicată din 15 septembrie. ”Pentru a nu se spune că nu a existat predictibilitate în sistem sau că ne-am bătut joc de oameni, termenul ei de intrare în vigoare este undeva la data de 15 septembrie. Adică cei care vor să iasă - şi probabil vor fi foarte muţi cei care vor să iasă la pensie - vor putea să o facă începând de mâine până la data de 15 septembrie, dar ei trebuie să ştie un lucru: nu li se mai actualizează pensiile cu salariile celor din activitate, ci cu rata inflaţiei. Adică nu le îngheţăm, dar le indexăm doar cu rata inflaţiei, pe un principiu mult mai corect”, a afirmat Lia Olguţa Vasilescu.

Ea a atras atenţia că menţinerea prevederilor actuale va face ca suma plătită celor cu pensii speciale să crească foate mult ca urmare a prevederii Legii salarizării în sectorul public. ”Statul nu-şi permite ca la o pensie de 33.000 aflată în plată să plătească 66.000 peste câţiva ani”, a exemplificat Vasilescu.

Ministrul Muncii a spus că România este ”un stat care are multe legi aberante şi care trebuie corectate”, referindu-se la prevederile referitoare la pensiile care nu sunt calculate în funcţia de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de pensii.

”O să ne confruntăm cu o reacţie foarte nervoasă din partea unora, dar eu cred că trebuie (...) să stopăm o creştere aberantă. Dacă avem în plată pensii de 33.000 de lei şi le lăsăm să se ducă în câţiva ani la 66.000, vă spun că sistemul nu mai ţine, crapă şi atunci suntem obligaţi să luăm nişte măsuri care nu sunt foarte populare, dar suntem obligaţi să le luăm”, a declarat Olguţa Vasilescu.

Premierul Mihai Tudose a explicat, luni, la Antena 3, că situaţia pensiilor speciale trebuie rezolvată pentru că este o problemă de "moralitate", iar Executivul trebuie să-şi asume stingerea acestui "incendiu" înainte de a fi prea târziu, dând însă asigurări că nu vor scădea veniturile pentru cei cu pensii în plată.

"Avem de repus în lucrurile fireşti nişte derapaje din ultimii ani. Nu mai există nicăieri pe planeta asta o situaţie, o ţară, un loc, unde când ieşi la pensie să iei de la locul de muncă mai mulţi bani decât luai când munceai, să ieşi la pensie la vârste de până la 50 de ani pe acest algoritm. (...) Iertaţi-mă, ceva nu e în regulă. Nu vorbesc numai de impactul bugetar, vorbesc de moralitate", a spus premierul.

Tudose a afirmat că nu se vor pierde bani pentru cei care au câştigat deja nişte drepturi, însă sistemul trebuie repus în funcţiune pentru viitor. "O să iasă, hai să facem curat, că altfel închidem ochii, ne facem că nu vedem, nu ne asumăm să facem curăţenie şi la un moment dat o să ne trezim că nu mai avem soluţie (...) Ca un incendiu, ne asumăm că îl stingem acum sau îl lăsăm să ardă tot ce se poate arde şi la un moment dat să constatăm că nu îl mai putem stinge", a afirmat el.

Tudose a spus că schimbările nu vor fi făcute "peste noapte", ci proiectul se va afla în dezbatere. El a mai explicat că cea mai mare problemă este în cazul militarilor, în schimb magistraţii, care au un statul special, vor face subiectul unei alte discuţii.

Zvonurile legate de preconizatele schimbări şi confirmarea lor ulterioară de către oficialii guvernamentali au generat un val de cereri de pensionare în rândul militarilor. De exemplu, peste 700 de dosare de pensionare au fost depuse de poliţişti de vineri şi până marţi, potrivit spuselor ministrului de Interne, Carmen Dan, care a precizat că de la începutul anului peste 3.200 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au solicitat ieşirea la pensie. Dan a mai spus că media de vârstă a celor care cer pensionarea este de 55 de ani, iar cea mai mare pensie în plată în acest moment, la nivelul ministerului, depăşeşte 22.000 de lei.

"Am făcut o evaluare legat de acest val de pensionări cu care ne confruntăm cei din sistemul de ordine şi siguranţă publică. De vineri şi până astăzi şi-au depus dosare de pensie peste 700 de poliţişti. În total, de la începutul anului, au solicitat ieşirea la pensie peste 3.200 de angajaţi ai ministerului. Printre cei care au solicitat ieşirea la pensie sunt şi 16 chestori. Au făcut asta de la începutul anului şi până acum (...) Vorbesc de 16 chestori de Poliţie care au ieşit deja la pensie, iar pentru alţi 11 sunt demersuri în curs la Administraţia Prezidenţială", a afirmat ministrul de Interne.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.