Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, care a încetat din viaţă vineri, va fi înmormântat luni, la Cimitirul Viişoara din Ploieşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Sicriul cu trupul neînsufleţit al liderului liberal va fi depus, duminică la prânz, la capela Bisericii Buna Vestire din Ploieşti.

Mircea Ionescu Quintus va fi înmormântat luni, la ora 12.00, la Cimitirul Viişoara.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Născut în 1917, în plin Război Mondial, Mircea Ionescu Quintus - care a încetat din viaţă vineri - s-a înscris în PNL la vârsta de 19 ani, a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, a fost deţinut politic în perioada comunistă, iar după Revoluţie a fost preşedinte al PNL, ministru al Justiţiei, deputat şi de două ori senator. Mircea Ionescu Quintus a fost decorat de preşedintele Klaus Iohannis în luna martie, cu o zi înaintea împlinirii vârstei de o sută de ani.

Ultimul eveniment public la care a participat a fost ceremonia de la Palatul Cotroceni, care a avut loc în 17 martie. Seniorul liberal a fost decorat de preşedintele Iohannis cu Ordinul "Steaua României" în grad de ofiţer, fiind al treilea preşedinte care i-a oferit o distincţie, după Ion Iliescu şi Traian Băsescu.

El a luat parte, tot în luna martie, şi la Consiliul Naţional de Coordonare al PNL, unde liberalii au stabilit calendarul şi regulile alegerilor interne din partid. „Sunt membru al PNL de 80 de ani. Împreună cu tatăl meu am trăit 100 de ani în acest partid. Nimic nu mi-a putut clinti sau mişca în vreun fel adeziunea la el şi încrederea în el. Abia aştept momentul în care să felicit pe următorul preşedinte, pe noul preşedinte al PNL, să-l asigur de sprijinul meu şi să vă asigur pe toţi care luptăm pentru victoria PNL”, le-a spus seniorul liberal mai tinerilor săi colegi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.