Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, afirmă că România înregistrează „un echilibru mai bun” decât alte state din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte sustenabilitatea sistemului de pensii. Afirmaţia a fost făcută în contextul în care ministrul a fost întrebat, într-o emisiune televizată, dacă România poate asigura pe termen lung plata pensiilor majorate conform noii legi a pensiilor.
„În România avem un echilibru mai bun în ceea ce priveşte sustenabilitatea sistemului public de pensii decât în alte state membre, fiindcă în România avem aproximativ 4,8 milioane de pensionari dar avem 5,7 milioane de salariaţi şi 6,7 milioane contracte de muncă. Prin urmare, avem un raport mai bun decât alte ţări ale Uniunii Europene şi este important să creştem gradul de ocupare pe piaţa muncii”, a afirmat ministrul Muncii duminică seară, la România Tv.
Aceasta a reafirmat că pentru majorările pensiilor din acest an există deja bani prevăzuţi în buget.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”În luna decembrie am aprobat Legea bugetului de stat pentru anul 2024. În bugetul de stat şi în bugetul asigurărilor sociale se găsesc deja sumele necesare atât pentru majorarea care a fost pusă în plată începând cu ianuarie cât şi pentru efectele recalculării, pensiile recalculate fiind primite din septembrie”, a mai afirmat Simona Bucura Oprescu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.