Ministrul Marius Budăi a declarat luni, la dezbaterea moţiunii simple, despre impozitarea contractelor part-time la nivelul salariului minim. că avem peste 6.722.000 milioane contracte de muncă, dintre care 5,7 cu normă întreagă şi 1 milion cu normă parţială. Este un număr record în istoria recentă, a mai spus ministrul.
Ministrul a menţionat că ”impozitarea contractelor part-time la nivelul salariului minim, evident cu excepţiile prevăzute de lege, a dus la un număr record de contracte de muncă cu normă întreagă, şi la încasări mai mari la bugetul de stat, ceea ce va permite mărirea de salarii şi pensii”.
”Avem peste 6.722.000 milioane contracte de muncă, dintre care 5,7 cu normă întreagă şi 1 milion cu normă parţială. Este un număr record în istoria recentă a României. De la introducerea acestei măsuri şi până în prezent sunt peste 175.000 de angajaţi care au fost trecuţi din regim part-time la o formă de încadrare cu normă întreagă. Toţi aceşti salariaţi şi-au câştigat dreptul cuvenit la o pensie întreagă, pe măsura muncii lor, când vor ieşi din activitate. În formula voastră, ar fi fost condamnaţi la o „pensie part-time”, pentru că, ştiţi bine că cei mai mulţi dintre ei erau plătiţi oficial pe două ore, iar diferenţa până la 8 ore era plătită cash, la negru, de către angajatori. Practic angajatorul îşi băga în buzunarul propriu banii de pensii şi de sănătate ai angajaţilor săi. Asta nu era doar o excepţie pe piaţa muncii. Era un fenomen larg răspândit în România, pe care, în loc să-l combateţi, l-aţi încurajat cu discursurile voastre demagogice şi populiste”, a spus ministrul.
El a precizat: ”Este o măsură bună, pe care numai dvs., cei care munciţi la gri, o vreţi scoasă! Vă aduc aminte de ministru vostru de la Sănătate, de la USR, care era medic în propria fiermă privată şi îşi plătea salariul minim pe economie, ca să evite plata taxelor pentru un salariul adecvat profesiei de medic. Asta vreţi, susţineţi voi în realitate! Evaziunea şi munca la gri! Ştiţi bine şi cazul acelui lider de partid şomer, angajat fictiv pe la case de avocatură, ca să aibă şi dumnealui un serviciu, că nu dă bine să fii şef de partid şomer!”.
”De asta vă încurcă, stimaţi colegi, taxarea, că nu vă mai merge cu evaziunea! Vorbiţi cu dispreţ total de măsurile de sprijin şi le denumiţi „voucherizarea Romaniei”. Dovediţi, încă o dată în plus – de parcă mai era nevoie, că îi urâţi profund pe cetăţenii români. În primul rând că nu Ministerul Muncii coordonează distribuţia voucherelor, dar, da, este parte din echipă! În al doilea rând, trebuie să ştiţi că aşa am reuşit să îi ajutăm pe cei mai vulnerabili dintre români, cu bani pentru alimente, cu bani pentru facturile la energie, români pe care dvs, atunci când aţi guvernat, i-aţi condamnat la sărăcie îngheţându-le veniturile şi neacordându-le nici un fel de ajutor. Voi sunteţi eşecul, voi, semnatarii acestei moţiuni, nu măsurile care îi ajută pe cei mai necăjiţi dintre români!”, a precizat ministrul Muncii.
Marius Budăi a afirmat, despre majorările de alocaţii: ”Păi dumneavoastră sunteţi cei care nu aţi respectat legea aprobată de Parlament şi nici măcar propriile Ordonanţe de Guvern care prevedeau majorarea alocaţiilor copiilor, atunci când aţi guvernat. Ori de câte ori a fost PSD la guvernare salariul minim a crescut considerabil, inclusiv pentru 2023, dar când aţi guvernat dvs., aţi dat doi bani”.
Budăi a anunţat că ”au în proces de transpunere Directiva europeană privind salariul minim european, o directivă la care cei de la USR au dat punct de veder negativ, deşi prevede ca salariul minim să ajungă la 50% din salariul mediu”.
”Noi vom transpune această directivă, chiar dacă vouă nu vă place. Este inacceptabil pentru o societate ca cei care muncesc din greu să continue să se zbată în sărăcie. Este absolut necesar să îmbunătăţim nivelul de trai al salariaţilor, în special pentru cei cu venituri mici şi medii. Să le dăm o şansă tinerilor să îşi construiască un viitor aici acasă, nu să plece la muncă în străinătate, din cauza proastei salarizări din România”, a mai declarat Marius Budăi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.