Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu a declarat miercuri, despre supraimpozitarea veniturilor, că va fi o analiză sau o comunicare pe acest subiect, în momentul în care va exista o discuţie aprobată în coaliţie. El a arătat că sunt mai multe ipoteze de lucru şi ele au plecat de la faptul că există un cumul imens de venituri la stat care deranjează întreaga populaţie a României şi cred că trebuie găsite nişte soluţii, de echilibrare, de făcut un echilibru între cei care lucrează în mediul privat şi cei care lucrează la stat şi cumulează mai multe venituri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Întrebat despre supraimpozitarea salariilor, ministrul de Finanţe a spus: ”Nu ştiu despre ce vorbiţi”. ”Ceea ce vreau să vă spun este că veţi avea o analiză sau o comunicare pe acest subiect, în momentul în care va exista o discuţie aprobată în coaliţie, dar a existat o ipoteză de lucru, sunt mai multe ipoteze de lucru şi ele au plecat de la următorul principiu, pe care cred că îl ştiţi deja, pentru că a apărut în spaţiul public, acela că există totuşi un cumul imens de venituri la stat care deranjează întreaga populaţie a României”, a arătat Câciu.

El a continuat: ”Cred că trebuie găsite nişte soluţii, de echilibrare, de făcut un echilibru între cei care lucrează în mediul privat şi cei care lucrează la stat şi cumulează mai multe venituri”, a explicat ministrul Finanţelor.

Adrian Câciu a precizat că a fost propus la momentul discuţiei în coaliţie un anumit standard şi s-a plecat de la nivelul salariului preşedintelui.

Întrebat când ar putea să se ia o decizie, ministrul a spus: ”Trebuie să închidem analizele, să avem discuţia politică în coaliţie, după care, evident, transparenţă decizională, avizarea interinstituţională şi aprobarea în Guvern. Probabil la jumătatea lunii”, a spus Câciu.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat miercuri, despre supraimpozitarea veniturilor, că este a nu ştiu câta oară când repetă că această măsură nu a cuprins şi mediul privat, atunci când au avut loc discuţiile în coaliţie şi a arătat că urmează să aibă loc analize la nivelul structurilor de specialitate şi când vor veni cu propunerile şi cu elementele de consecinţe şi efecte pe care le vor produce vor lua o decizie.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.