Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, va participa, în perioada 30 – 31 mai 2024, la reuniunea informală a miniştrilor de externe din statele membre NATO, desfăşurată la Praga.
”Discuţiile urmăresc cristalizarea şi armonizarea priorităţilor aliate în perspectiva Summitului NATO de la Washington. Principalele teme de pe agendă sunt sprijinul aliat pentru Ucraina, implementarea deciziilor adoptate la Vilnius, întărirea sprijinului pentru parteneri. Şefa diplomaţiei române va evidenţia consecinţele războiului declanşat de Rusia în Ucraina asupra securităţii europene şi euro-atlantice şi va sublinia imperativul unui răspuns ferm al NATO, cu accent pe consolidarea unitară şi coerentă a posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, cu atât mai importantă în condiţiile intensificării provocărilor la adresa statelor aliate”, a transmis Ministerul de Externe, într-un comunicat de rpesă.
Sursa citată a precizat că ministrul român al Afacerilor Externe ”va sublinia necesitatea continuării unui sprijin substanţial pentru Ucraina şi va pleda pentru un pachet decizional solid în acest sens la viitorul Summit aliat, de natură să demonstreze angajamentul aliat faţă de Kiev, atât în planul susţinerii practice, cât şi în plan politic, în ceea ce priveşte consolidarea parcursului euro-atlantic”.
Totodată, Odobescu va puncta necesitatea unui sprijin adecvat al Alianţei şi pentru pentru alţi parteneri vulnerabili afectaţi de războiul în derulare, în special pentru Republica Moldova.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.