Fostul ministru al Apărării din Republica Moldova, Anatol Şalaru a declarat luni în emisiunea Proiect de Ţară: România, de la Prima News Tv, că anul trecut a fost de mai multe ori la Kiev şi i s-a spus că Rusia pregăteşte o tentativă de lovitură de stat. El a mai arătat că Ucraina rezistă şi ruşii au nevoie de un cap de pod în Republica Moldova, iar pentru Rusia, este foarte important ca Republica Moldova să fie controlată de Kremlin.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Această tentativă încă nu e eşuată, deoarece Maia Sandu săptămâna trecută a primit de la preşedintele Ucrainei, Zelenski, toată informaţia de care dispunea el, de la Serviciile de informaţii, Serviciile de Inteligenţă, care au obţinut nişte documente din Rusia şi Maia Sandu, până acum nu a făcut asemenea declaraţii, pentru prima dată le-a făcut bazându-se pe documente pe care le-a primit, secrete”, a spus Anatol Şalaru despre anunţul recent al preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu.

”Eu de aproape 10 luni vorbesc de această tentativă, anul trecut am fost de mai multe ori la Kiev, am fost invitat de persoane oficiale din Ministerul Apărării şi din alte instituţii şi mi s-a spus cu text deschis că Rusia pregăteşte o tentativă de lovitură de stat în Republica Moldova”, a mai declarat Şalaru.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Fostul ministru al Apărării a precizat că ”planul A al Rusiei a fost să se intervină militar, să ocupe regiunea Odesa (..) şi de acolo să pornească spre Kiev, spre nordul Ucrainei”.  ”Varianta militară a fost dejucată, a căzut, Ucraina a rezistat, a scufundat crucişătorul Moscova, nu a mai avut nave de desant, pentru regiunea Odesa. Insula şerpilor a fost eliberată şi armata rusă practic nu a mai avut capacitate militară, capacitate tehnică să debarge pe tărmul Mării Negre sau în regiunea Basarabiei de Sud şi să intre în Moldova şi să ocupe Moldova. De aceea, au recurs la planul doi”, a arătat Şalaru. 

El a precizat că ”planul B este un plan mai vechi, de mai mult de 20 de ani, care urma să fie realizat încă din 2014, odată ce Rusia a ocupat Crimeea. 

”Acum au început să aplice planul B, fiindcă Ucraina rezistă şi ei au nevoie de un cap de pod în Republica Moldova. Pentru Rusia, este foarte important ca Republica Moldova să fie controlată de Kremlin, din mai multe puncte de vedere”, a spus el. 

Despre oligarhul Ilan Şor, care ar fi în spatele acţiunii de destabilizare a Republicii Moldova, Şalaru a spus că acesta ”este un om de afaceri vinovat de devalizarea Băncii de Economie a Moldovei, când s-a furat peste un miliard de dolari”.

”El este autorul, el este în spate, au beneficiat mai mulţi dar beneficiarul principal este Ilan Şor, e fugit în în Israel dar are o condamnare de 7 ani şi jumătate, mai are nişte dosare penale şi statul Israel i-a blocat toate conturile bancare dar Rusia mizează acum pe el” a spus Şalaru, adăugând că mai sunt şi alte persoane care au fugit din Republica Moldova care au centre de influenţă. 

”Nu numai Ilan Şor, ci şi anumite persoane care au fugit din Republica Moldova dar au centre de influenţă, de exemplu fostul şef al poliţiei naţionale, care este fugit în Londra, cu dosare penale. El a făcut o structură din foştii poliţişti nemulţumiţi. (..) Sunt partide extremiste în Autonomia Găgăuză care au organizat mitinguri în care au cerut oamenilor să pună mâna pe arme şi să dea jos Guvernul pentru că este un guvern de ocupaţie şi aşteaptă să vină ruşii, pentru că ei au spus că acesta este pământ rusesc”, a completat Şalaru. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.