Ministerul Muncii a transmis, sâmbătă, după amânarea dezbaterii moţiunii împotriva lui Marius Budăi, care trebuia să aibă loc luni, că vizita ministrului Muncii, Marius Budăi, în Spania este programată de luni de zile, dinainte ca USR să depună moţiunea simplă. Instituţia afirmă că ministrul Marius Budăi se va prezenta în faţa Parlamentului cât mai curând posibil, la data care va fi stabilită de Biroul Permanent al instituţiei, pentru a explica stadiul Reformei privind pensiile de serviciu, pe care USR nu a reuşit să le reformeze atunci când a guvernat.
”Vizita ministrului Muncii, Marius Budăi, în Spania este programată de luni de zile, dinainte ca USR să depună moţiunea simplă de cenzură”, transmite ministerul.
Potrivit Ministerului Muncii, programul vizitei include, printre altele, o întâlnire cu omologul spaniol Jose Luis Escriva, dar şi semnarea unei Declaraţii comune de intenţie.
”Ministrul Marius Budăi se va prezenta în faţa Parlamentului cât mai curând posibil, la data care va fi stabilită de Biroul Permanent al instituţiei, pentru a explica stadiul Reformei privind pensiile de serviciu, pe care USR nu a reuşit să le reformeze atunci când a guvernat!”, se mai precizează în comunicat.
Dezbaterea moţiunii simple USR - Forţa Dreptei împotriva ministrului Muncii Marius Budăi, programată iniţial pentru luni, a fost amânată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.