Ministerul Justiţiei renunţă la proiectul de lege pentru modificarea codurilor penale trimis Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pentru avizare, decizia venind la scurt timp după ce a anunţat CSM că luni a primit proiectul şi urmează să stabilească un calendar pentru avizare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Reprezentanţii Biroului de presă al Ministerului Justiţiei au declarat luni, pentru News.ro, că MJ renunţă la proiectul de lege privind modificarea şi completarea codurilor penale, trimis CSM, precizând că urmează să fie elaborat un alt proiect de lege, mai complex.

Anterior,  Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunţat că a primit, luni, de la Ministerul Justiţiei proiectul de lege pentru modificarea codurilor penale şi că urmează să stabilească data la care va fi luat în discuţie pentru avizare.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Ministerul Justiţiei a trimis tot luni la CSM, pentru avizare, proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru abrogarea OUG 13/2017. Solicitarea Ministerului Justiţiei se află pe ordinea de zi a şedinţei de marţi a plenului CSM.

Solicitarea de avizare a proiectului de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului pentru abrogarea OUG 13/2017 spentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal şi a Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală a fost înregistrată la Ministerul Justiţiei duminică 5 februarie, în ziua în care OUG 13 a fost abrogată de Guvern.

În solicitarea trimisă CSM, semnată de Florin Iordache, numărul legii privind Codul penal este scris greşit, repectiv „Legea 268/2009”.

Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, spunea, luni dimineaţă, că MJ eleborează un nou proiect de lege pentru modificarea codurilor penale, care va fi pus în dezbatere luni şi va rămâne în consultare publică 30 de zile, timp în care specialiştii îşi vor putea spune punctele de vedere.

La câteva ore după declaraţia lui Iordache, Ministerul Justiţiei a transmis că "nu este preocupat să elaboreze un proiect de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală", susţinând că în prezent centralizează deciziile pronunţate de Curtea Constituţională cu privire la aceste acte normative.

"Ca urmare a interesului manifestat de reprezentanţii mass media, Biroul de presă al Ministerului Justiţiei este abilitat să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele: Ministerul Justiţiei nu este preocupat să elaboreze un proiect de lege privind modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală. În prezent, Ministerul Justiţiei centralizează deciziile pronunţate de Curtea Constituţională cu privire la actele normative menţionate, urmând ca acestea să fie analizate în perioada următoare", a arătat Ministerul Justiţiei într-un comunicat de presă transmis luni după-amiază.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni, referitor la modificarea Codurilor penale, că, înainte de a se iniţia proiecte în Parlament, ar trebui să înceapă o dezbatere serioasă, sub egida Academiei Române, la care să participe atât asociaţiile magistraţilor, cât şi experţi străini şi specialişti din domeniu. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.