Premierul Mihai Tudose a afirmat, miercuri, la România TV, că problema cumulului salariului cu pensia în sectorul public ar putea fi reglementată printr-o lege care să prevadă şi excepţii de la stabilirea interdicţiei cumulului, precum unele cadre didactice sau medici.
Mihai Tudose a afirmat că nu poate fi stabilită o interdicţie a cumulului dintre pensie şi salariu, cu excepţia sectorului public. Pe de altă parte, premierul consideră că şi în sistemul public ar trebui păstrate unele excepţii de la această interdicţie.
”Este foarte dificil de făcut, este vorba de dreptul la muncă. Poate doar în sistemul de stat şi cu excepţia celor care lucrează în domeniul învăţământului şi în sănătate. Acolo ştim profesori sau profesori medici pe care încercăm să-i ţinem cât mai mult, unii fiind chiar foarte buni. Să-i scoatem la pensie la 62 de ani este o pierdere pentru toţi”, a declarat Mihai Tudose.
Cumulul în sectorul de stat ar putea fi reglementat prin lege. ”Ştiţi cum se poate stopa cel mai simplu? Poţi să stopezi (cumulul - n.red.) printr-o lege care va avea excepţii: un medic, un profesor. Dar ţine de conducătorul unităţii”, a precizat premierul.
Întrebat dacă respectivii conducători de unitate vor înţelege să nu abuzeze de posibilitatea cumulului, Tudose a spus: ”Eu cred că au înţeles. Încercăm cu vorbă bună”
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.