Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a declarat, miercuri, despre intrarea în cursa pentru preşedinţia României a premierului Marcel Ciolacu că avem nevoie de linişte, avem nevoie de continuitate, de o Românie stabilă, şi Ciolacu câteodată este mult mai calm decât am vrea şi noi şi mai înţelept şi a asigurat această linişte. El a precizat că s-a demonstrat în ultimul timp, din păcate, faptul că acea guvernare de dreapta şi preşedinţia nu a făcut un lucru foarte bun, el amintind cî în zece ani de mandat au fost instalaţi zece premieri.
Mihai Tudose a fost întrebat cum l-a convins PSD pe Marcel Ciolacu să candideze la alegerile prezidenţiale.
”Noi am spus că este un lucru bun, este o decizie a domniei sale, susţinută de partid. Şi va fi probabil susţinut de tot partidul, la evenimentul de sâmbătă”, a arătat Tudose.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
Despre riscul cu care pleacă Ciolacu în această cursă electorală, de a pierde alegerile, Mihai Tudose a spus: ”În general, victoria are părinţi multipli şi îngrângerea e orfană. Cineva trebuie să deconteze, cumva”.
El a respins ideea unei tradiţii privind pierderea alegerilor prezidenţiale de către PSD.
”Nu este un blestem, în sfârşit avem şi candidat, avem şi partidul cu o echipă funcţională bună. Ce s-a demonstrat în ultimul timp, din păcate, s-a demonstrat că faptul că acea guvernare de dreapta şi preşedinţia nu a făcut un lucru foarte bun. Prinicipalul atribut al preşedintelui, cel puţin pe politică internă, în afară de reprezentantare externă şi aşa mai departe, este să asigure echilibrul şi liniştea în ţară. În ultimii zece ani de mandat, a venit cu zece premieri. Sperăm că o schimbare este binevenită. Avem nevoie de linişte, avem nevoie de continuitate, de o Românie stabilă, şi Ciolacu câteodată este mult mai calm decât am vrea şi noi şi mai înţelept şi a asigurat această linişte”, a explicat Tudose.
Întrebat dacă Marcel Ciolacu poate rămâne şef la PSD, dacă pierde alegerile, Tudose a spus că ”dacă le pierde din cazue neimputabile lui, asta e”.
”Aţi invocat ultimele patru alegerie unde noi am pierdut preşedinţia Nu a pierdut PSD preşedinţia ci candidaţii au pierdut preşedinţia, făcând nişte boacăne în ultima săptămână, ca să zicem aşa”, a completat el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.