Purtătorul de cuvânt al Guvernului, MIhai Constantin, a declarat joi că România va beneficia de 34 de milioane de euro, sprijin din Fondul de Solidaritate al UE, pentru seceta din 2022, el precizând că nanii au fost deja viraţi la sfârşitul anului trecut şi ţara noastră are 18 luni la dispoziţie pentru implementarea ajutorului de stat.
Mihai Constantin a declarat că în şedinţa de Guvern a fost aprobat ”un pachet de măsuri pentru susţinerea fermierilor şi sectorului agricol”.
”La propunerea Ministerului Agriculturii, Guvernul a aprobat schema de ajutor de stat ”Creditul Fermierului”, un program de sprijinire a accesului la finanţare a întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei agricole primare. Valoarea totală a ajutorului de stat acordat este de aproximativ 164 de milioane de euro”, a spus purtătorul de cuvânt al Executivului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Constantin a precizat că ajutorul de stat se acordă sub formă de grant, care acoperă componenta de dobândă a creditelor, reprezentând partea de ROBOR la trei luni luată ca referinţă când se acordă un astfel de credit, acordată pe un interval de maximum 60 de luni, adică de cinci ani.
”Acest ajutor nu va depăşi rata dobânzii, astfel încât creditorul, care poate accesa cel mult 280.000 credite va plăti eventual acel 1,5%, marja pe care banca are dreptul să o adauge peste cota de ROBOR la trei luni când negociază un credit”, a spus el. Purtătorul de cuvânt al Guvernului a menţionat că a doua modalitate de sprijin pentru agricultori, decisă astăzi de către Executiv, constă în decontarea a jumătate din cheltuielile cu energia electrică pentru irigaţii.
”Şi această măsură se adresează fermierilor beneficiari ai infrastructurii secundare de irigaţii şi a sistemelor locale de irigaţii. Prin aprobarea acestei hotărâri de Guvern, s-a stabilit modalitatea de decontare a cheltuielilor în cotă de până la 50% pentru consumul de energie electrică necesară funcţionării echipamentelor pentru irigaţie, iar aceste fonduri se suportă de la bugetul de stat”, a spus el.
Potrivit lui Constantin, ”această soluţie de decontare a unei părţi semnificative din cheltuielile cu irigaţiile făcute anul trecut de fermieri are, evident, în vedere redresarea economică a producătorilor ca urmare a pagubelor provocate de secetă”.
”Tot legat de secetă, însă este vorba despre sezonul de vară 2022 - România va beneficia de 34 de milioane de euro, sprijin din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene. Banii au fost deja viraţi în luna decembrie a anului trecut - 2023 - şi ţara noastră are 18 luni la dispoziţie pentru implementarea acestui ajutor de stat”, a mai spus Mihai Constantin.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.