Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost înlocuit din funcţia de preşedinte executiv al PSD Iaşi, printr-o decizie a Comitetului Executiv Judeţean al filialei, edilul precizând că a aflat că ar exista o ”hârtie venită de la Bucureşti” în care se arată că nu are dreptul să ocupe nicio funcţie în organizaţie. Chirica a declarat că va contesta decizia.
Mihai Chirica a declarat, sâmbătă, pentru News.ro, că decizia înlocuirii sale din postul de preşedinte executiv al filialei judeţene a fost luată cu o zi în urmă, în şedinţa Comitetului Executiv al organizaţiei, dar că va contesta această hotărâre.
Chirica susţine că mutarea s-a făcut în urma solicitării conducerii naţionale a partidului, adăugând că şefii filialei ieşene s-au conformat imediat.
”La Bucureşti mi s-a retras în februarie calitatea de şef al organizaţiei judeţene, dar şi cea de vicepreşedinte national. Însă, am revenit în funcţia de preşedinte executive al filialei ieşene, în care am fost ales statutar la conferinţa judeţeană. Fusesem pus preşedinte de filială ca interimar, iar după ce s-a hotărât la Bucureşti să fiu dat jos, m-am întors pe vechiul post, de preşedinte executiv. În şedinţa de ieri (vineri – n.r.) am aflat că ar exista nu ştiu ce hârtie venită de la Bucureşti, în care se arată că nu am dreptul să ocup nicio funcţie în organizaţia de Iaşi”, a afirmat Mihai Chirica.
El a spus că în reuniunea Comitetului Executiv al PSD Iaşi de vineri s-a hotărât ca în locul său să fie numit senatorul Victorel Lupu.
”Voi contesta la partid această decizie. Centrul poate decide doar în cazul funcţiilor în care numirea s-a făcut la nivel national, însă postul de preşedinte executiv eu l-am câştigat în urma unor alegeri în filială, deci Bucureştiul nu se poate amesteca”, a declarat Mihai Chirica.
Totodată, el a spus că liderul PSD Iaşi, Maricel Popa, preşedinte al Consiliului Judeţean, că ”va face un zero barat din filiala pe care o conduce”.
”Nu mă mai surprinde nimic la el. Îşi asumă deciziile luate, dar sunt eronate”, a afirmat Mihai Chirica, el precizând că nu va pleca din PSD.
În luna februarie, Comitetul Executiv Naţional al PSD a decis înlocuirea lui Mihai Chirica din funcţia de preşedinte interimar al PSD Iaşi, dar şi din cea de vicepreşedinte, în urma declaraţiilor critice ale edilului ieşean la adresa conducerii partidului pe subiectul OUG 13. Mihai Chirica a cerut abrogarea OUG 13 imediat ce aceasta a fost adoptată de Guvern şi a solicitat demisia ministrului Justiţiei de atunci, Florin Iordache.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.