Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, referindu-se la demisia în alb a lui Victor Ponta, că ”demisia ori ţi-o dai, ori nu”, dar că declaraţiile acestuia din ultimele zile atrag atenţia asupra unor fracturi în interiorul partidului care „sunt din ce în ce mai evidente”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Întrebat cum comentează anunţul lui Victor Ponta cu demisia în alb din PSD, Mihai Chirica a răspuns: "Demisia în alb este o chestiune care poate să atragă atenţia, dar de regulă e bine să o faci clar şi convingător când vrei să ai atitudine. Eu mi-am asumat cu maximă responsabilitate şi în alb şi în culori frumoase şi mai deschise orice am avut de spus. Demisia ori ţi-o dai, ori nu”.

Primarul Iaşiului a mai spus că declaraţiile lui Victor Ponta din ultimele zile atrag atenţia asupra unor fracturi în interiorul partidului care „sunt din ce în ce mai evidente”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Vor fi probabil consecinţe pe termen lung. Ele nu pot fi evaluate în momentul de faţă”, a apreciat Chirica.

Fostul prim-ministru Victor Ponta a anunţat, miercuri, la Parlament, că îşi depune demisia în alb din partid, pe care o va trimite preşedintelui Liviu Dragnea. 

”Dacă deranjez, că am văzut că deranjez, de astăzi o să-i trimit domnului Dragnea – ştiţi că eu nu vreau să mă dea nimeni afară din partid – îi trimit demisia mea în alb şi când îl supăr foarte tare o introduce şi a scăpat de mine. Dar să tac din gură n-o să tac, nu pot la vârsta asta să mai tac din gură pe lucruri pe care le-am văzut, e care le ştiu şi pe care le văd cu îngrijorare”, a declarat Victor Ponta.

Deputatul PSD Victor Ponta a afirmat, miercuri, la România TV, că nu se înţelege cu liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, din mai multe motive, fiind şi o diferenţă de stiluri de conducere, actulul şef al PSD având un stil "mai personal", care duce la situaţii în care măsurile bune sunt asumate de partid, iar cele rele de Guvern, lucru care afectează eficienţa actului de guvernare.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a negat, joi, la România TV, că Victor Ponta i-a transmis demisia "în alb", afirmând că fostul premier a mai fost supărat, dar "i-a trecut" şi speră că acest lucru se va întâmpla iar, anunţând că a discutat cu el pentru a avea o întâlnire în zilele următoare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.