Membrii PNL care vor să candideze în alegerile europarlamentare îşi pot depune candidatura în partid până la data de 1 octombrie, iar forma finală a listei candidaţilor liberali va fi finalizată până la 15 noiembrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Conform deciziei aprobate de Consiliul Naţional al PNL, dosarul de candidatură va cuprinde un CV profesional, un CV politic şi un proiect pentru activitatea în cadrul Parlamentului European. Cei care doresc să candideze trebuie să reprezinte o euroregiune de dezvoltare.

Primul loc pe lista de candidaţi va fi decis de Biroul Executiv, la propunerea preşedintelui PNL.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În cadrul listei de candidaţi ai PNL pentru alegerile europarlamentare, fiecare regiune de dezvoltare va avea câte 4 candidaţi plus unul supleant. Cele 8 regiuni de dezvoltare vor fi ierarhizate în funcţie de rezultatul la alegerile locale şi parlamentare şi de sondajul de opinie efectuat de partid.

Ierarhia candidaţilor pe listă va fi stabilită în funcţie de apartenenţa candidaţilor la o euroregiune, pentru respectarea reprezentării echilibrate a euroregiunilor şi de punctajul dobândit de fiecare candidat. 

Criteriile de evaluare a candidaturilor sunt: experienţa politică, experienţa administrativă şi profesională, experienţa în relaţii internaţionale, calitatea proiectului depus.

Evaluarea candidaturilor se va face de către Bex în baza unui punctaj aferent fiecarui criteriu.

Forma finală a listei de candidaţi va fi votată cel mai târziu în data de 15 noiembrie, de către Biroul Politic Naţional, la propunerea BEx.

Art.1. Membrii PNL care vor să candideze în alegerile europarlamentare îşi vor depune candidatura la Secretariatul General până la data de 1 octombrie 2018.

Art. 2. Dosarul de candidatură va cuprinde un CV profesional, un CV politic şi un proiect pentru activitatea în cadrul Parlamentului European.

Art. 3. Pentru a putea candida pe listele PNL, membrii PNL trebuie să reprezinte o euroregiune de dezvoltare.

Art. 4. Primul loc pe lista de candidaţi va fi decis de Biroul Executiv, la propunerea preşedintelui PNL.

Art. 5. ( 1 ) În cadrul listei de candidaţi ai PNL pentru alegerile europarlamentare, fiecare regiune de dezvoltare va avea câte 4 candidaţi + unul supleant.

( 2 ) Cele 8 regiuni de dezvoltare vor fi ierarhizate în funcţie de rezultatul la alegerile locale şi parlamentare şi de sondajul de opinie efectuat de partid .

Art. 6. Ierarhia candidaţilor pe listă va fi stabilită în funcţie de apartenenţa candidaţilor la o euroregiune, pentru respectarea reprezentării echilibrate a euroregiunilor  şi de punctajul dobândit de fiecare candidat. 

Art. 7. Criteriile de evaluare a candidaturilor sunt:

( 1 ) experienţa politică

( 2 ) experienţa administrativă şi profesională

( 3 ) experienţa în relaţii internaţionale

( 4 ) calitatea proiectului depus

Art. 8. Evaluarea candidaturilor se va face de către Bex în baza unui punctaj aferent fiecarui criteriu.

Art. 9. Forma finală a listei de candidaţi va fi votată cel mai târziu în data de 15 noiembrie, de către Biroul Politic Naţional, conform prevederilor statutare, la propunerea BEx.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.