Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat marţi, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române, că pregătirea Centenarului Marii Uniri, preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene, candidatura la OCDE şi candidatura ţării noastre pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU sunt „jaloanele esenţiale" ale diplomaţilor români. Şeful diplomaţiei române a precizat că este nevoie şi de „o mai bună conectare a diplomaţilor români cu cele mai recente şi inovatoare proiecte ale ţării noastre”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Anul acesta vă propun câteva accente speciale: pregătirea Marelui Centenar, preşedinţia noastră la Consiliul UE în 2019, candidatura României pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate la ONU - cu alegeri în 2019 şi candidatura noastră la OCDE. Acestea sunt jaloanele esenţiale ale mandatului dumneavoastră. În egală măsură, avem nevoie de o diplomaţie economică mai clar orientată spre rezultate", a declarat Teodor Meleşcanu.

Ministrul de Externe a subliniat că este nevoie şi de „o mai bună conectare a diplomaţilor români cu cele mai recente şi inovatoare proiecte ale ţării noastre”.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Meleşcanu a precizat că interesul României este să revigoreze politicile de dezvoltare în perspectiva convergenţei economice şi a integrării europene mai profunde.

„Simultan, trebuie să ne aducem la zi profilul de ţară, să ne creştem cu inteligenţă influenţa în standardele pe care întreaga noastră societate le merită şi le doreşte. În plan extern trebuie să atingem nivelul de reputaţie, respect şi recunoaştere care să ne facă mândri ca ţară şi în calitate de cetăţeni ai României”, a precizat şeful diplomaţiei române.

Meleşcanu a vorbit şi despre asigurarea preşedinţiei Consiliului UE de către României în primul semestru al anului 2019, despre care a afirmat că este o oportunitate istorică pentru politica externă a ţării noastre.

Totodată, Meleşcanu a subliniat că miza securităţii statului român în perspectivă transatlantică şi globală rămâne decisivă.

„România s-a comportat în ultimii ani nu doar ca un beneficiar al politicilor NATO, ci şi ca un participant activ la definirea şi implementarea obiectivelor organizaţiei", a subliniat ministrul.

Şeful diplomaţiei române a arătat că până la sfârşitul anului ţara noastră va găzdui Reuniunea Anuală de Dialog Strategic România-SUA, unde vor fi convenite acţiunile şi proiectele prioritare pentru aprofundarea relaţiei bilaterale.

„Am extins dialogul strategic cu SUA, am reluat dialogul politico-diplomatic la cel mai înalt nivel şi am îndeplinit încă una dintre condiţiile tehnice ale unui interes major pentru cetăţenii români - programul Visa Waiver", a afirmat Meleşcanu.

Ministrul de Externe a mai afirmat că România doreşte să aibă relaţii bune cu Rusia.

„Relaţiile cu Federaţia Rusă vor continua pe baza abordării descurajare şi dialog, în coordonare cu partenerii noştri euroatlantici. România doreşte bune relaţii cu Rusia, cu două premise esenţiale: respect reciproc şi respectarea dreptului internaţional. Câtă vreme dreptul internaţional este încălcat prin acţiunile Rusiei, vom sprijini pe mai departe politica de sancţiuni a UE", a mai spus Meleşcanu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.