Deputatul PSD Marius Ostaficiuc susţine că decizia Guvernului de a majora taxele şi impozitele riscă să se transforme într-un bumerang la adresa economiei, el precizând că statul ar trebui să revină asupra măsurii creşterii fiscalităţii pentru cei din mediul privat.
Marius Ostaficiuc a estimat miercuri, într-un comunicat de presă, că majorările de taxe şi impozite adoptate recent de guvern vor duce la un blocaj în economie, el cerând ca "statul să discute cu mediul de afaceri pentru găsirea unor soluţii comune în ceea ce priveşte colectarea unor sume la bugetul centralizat".
"În ultimele săptămâni se tot vorbeşte de o criză economică fără precedent, care va afecta toate domeniile de activitate şi care ar trebui să fie gestionată mult mai bine de statul român. Guvernul a venit cu o serie de măsuri legislative pentru a putea face faţă acestei crize, măsuri care însă riscă să se transforme într-un bumerang asupra economiei întregii ţări. Una dintre situaţiile asupra căruia consider că statul trebuie să revină este cea privind taxele aplicate asupra mediului privat. Guvernul a propus majorarea taxelor aplicate în zona privată, în speranţa unei colectări mai mari la venituri, dar lucrurile stau exact invers", a precizat deputatul social-democrat, Marius Ostaficiuc.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El consideră că "o presiune suplimentară legată de creşterea fiscalităţii asupra sectorului privat nu va face decât să ducă la o colectare mai slabă la buget din cauza slăbirii puterii economice a întreprinzătorilor particulari". "Statul trebuie urgent să înţeleagă acest lucru. Majorarea taxelor va duce, pe termen mediu, la colapsul întregului sistem economic. Creşterea taxelor şi impozitelor nu s-a dovedit niciodată o măsură bună, ci din contră. Consider că ar fi binevenită o iniţiativă privind consultarea cu mediul de afaceri. Este cazul ca ambele părţi să se aşeze la masa discuţiilor. Să nu mai facem experimente, ci să acţionăm. Indiferent de partidul care se află la guvernare, atât micii cât şi marii întreprinzători au nevoie de sprijin", a mai precizat deputatul PSD, Marius Ostaficiuc.
Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu a anunţat, vineri, după şedinţa Executivului, adoptarea Ordonanţei privind modificarea Codului Fiscal. Ministrul a spus că aceste măsuri prevăzute în Ordonanţă vor aduce între 1% şi 2% din PIB, la buget.
În sectorul HORECA, ministrul Finanţelor a anunţat că termenul de intrare în vigoare a impozitului pe cifra de afaceri de 1% sau a opţiunii de impozit pe profit a fost dus către data de 1 ianuarie 2023.
Ministrul a anunţat o serie de excepţii care sunt eliminate prin Ordonanţă, cum ar fi excepţia de cotă redusă de TVA de 5% la serviciile de restaurant, cazare şi catering şi revenirea la cota de 9% de TVA.
"La fel, o eliminare de cotă redusă de TVA de 9% la băuturile pe bază de îndulcitori sau zahăr şi revenirea la cota de 16%", a mai spus ministrul.
Câciu a anunţat şi o diminuare a plafonului pentru care se acordă facilităţile la construcţii şi industria alimentară, de la 30.000 de lei la 10.000 de lei, începând cu data de 1 august şi o ajustare a accizelor la tutun, inclusiv tutunul încălzit, începând cu 1 august şi la alcool, având în vedere că aceste accize, pe de o parte la tutun nu au fost actualizate în acest an, iar pentru alcool încă din 2015.
Ministrul a anunţat şi o ajustare a cotei privind impozitul pe dividende, de la 5% la 8%, şi o ajustare a plafonului privind veniturile din activităţi independente, PFA, întreprinderi individuale, familiale, şi norma de venit, reducerea fiind de la 100.000 de euro la 25.000 de euro.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.