Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la Parlament, despre propunerea liderului PNL Florin Cîţu privind reducerea CAS cu 5 procente, că îl aşteaptă la coaliţie, să spună de unde este sursa de finanţare. El a mai arătat că a văzut punctul de vedere al sindicatelor şi al partenerilor sociali, că nu este oportună o reducere a CAS-ului, şi a precizat că, din punctul său de vedere, nu este sustenabilă.
”Am văzut şi eu punctul de vedere al sindicatelor şi al partenerilor sociali, că nu este oportună o reducere a CAS-ului, dar am cerut ministrului de Finanţe să ne dea impactul bugetar. Este în jur de 20 de miliarde. Vom vedea care variantă este cea mai eficientă”, a afirmat Ciolacu, precizând că nu este sustenabil, ţinând cont de intervenţia pe energie.
”Poate cei care au propus au o formulă miraculoasă”, a adăugat el.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Aşteptăm pe domnul Cîţu la coaliţie, să spună de unde este sursa de finanţare”, a spus Marcel Ciolacu, despre declaraţia liderului PNL Florin Cîţu, care spunea că doreşte un consens în coaliţie pe reducerea CAS-ului cu 5%.
Despre faptul că deja s-a depus un amendament în acest sens, de către PNL, în Parlament, liderul PSD a răspuns: ”Înseamnă că au vreo formulă miraculoasă, o lampă a lui Aladin”.
Despre majorarea contribuţiei la Pilonul II de pensii, începând cu 2024, şi faptul că PNL vrea ca aceată majorare să se aplice începând cu 1 iulia anul acesta, Ciolacu a arătat că ”nu s-a angajat PSD la numite reforme din PNRR, ci PNL”.
”Acum, PNL modifică ce s-au angajat să facă (..) Cel mai important este că am îndeplinit acest jalon şi mergem mai departe cu PNRR”, a spus el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...