Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, vorbeşte despre necesitatea unei ”ample reforme” a Curţii Constituţionale, după publicarea motivării în cazul Dianei Şoşoacă. ”Procedura actuală transformă CCR într-o instanţă care nu îi oferă celui în cauză dreptul la apărare sau recurs”, susţine el, considerând că între BEC şi CCR ar trebui să existe ”un filtru de legalitate pe care îl poate asigura doar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Motivarea Curţii Constituţionale în cazul doamnei Şoşoacă întăreşte discuţia privind necesitatea unei ample reforme a CCR. Această discuţie trebuie să plece de la realitatea că procedura actuală transformă CCR într-o instanţă care nu îi oferă celui în cauză dreptul la apărare sau recurs. De aceea, consider că între BEC şi CCR ar trebui să existe un filtru de legalitate pe care îl poate asigura doar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De aici trebuie să pornim discuţia, pentru a nu exista nicio urmă de îndoială”, a arătat Marcel Ciolacu, luni seară, într-o postare pe Facebook.

El a criticat atitudinea altor politicieni care se fac ”scut” pentru ”cineva care face apologia legionarismului şi a urii împotriva evreilor”.

”Am însă o mare dilemă. Cât de mult trebuie să ai atrofiat muşchiul bunului-simţ să susţii sus şi tare că trebuie ca anumite partide să fie scoase în afara legii pe motiv de extremism, dar apoi să te faci scut pentru cineva care face apologia legionarismului şi a urii împotriva evreilor?! Chiar şi într-o campanie electorală, există anumite linii roşii care nu trebuie trecute. Pentru a nu arunca societatea românească în urmă cu 50 de ani. Nu voi intra niciodată în acest galop electoral inconştient practicat de unii candidaţi. Singura discuţie raţională şi serioasă din societate trebuie să fie legată de reforma CCR. Şi asta voi face eu!”, a conchis Ciolacu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.