Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri că situaţia din zona frontierei cu Ucraina, în Deltă, este sub control şi de aceea trebuie să ne pregătim să nu fie niciun pericol. El a precizat că adăposturile nu sunt foarte aspectuoase, dar a fost o improvizaţie pentru o perioadă foarte scurtă de timp. Ulterior, premierul a afirmat că nu ne atacă nimeni, iar populaţia trebuie liniştită.
UPDATE: ”Nu ne atacă nimeni, oameni buni. Haideţi să liniştim populaţia, că o luăm razna cu toţii. Nu ne-a atacat nimeni şi nu ne atacă nimeni. Au sărit nişte rămăşiţe dintr-o dronă care a fost lovităde armata ucraineană. Nu a avut explzibil, nu a avut nimic care să dăuneze cetăţenilor”, a declarat ulterior premierul Marcel Ciolacu, într-o declaraţie de presă.
ŞTIRE INIŢIALĂ: Premierul a spus că adăposturile din Deltă sunt necesare pentru ca lumea să fie în siguranţă.
”Nu există adăposturi în zona aceea. Sunt foarte multe lucruri pe care nu le-am spus presei, sunt în lucru cu MApN şi cu IGSU, şli azi-noapte a funcţionat sistemul Ro-Alert în acea zonă şi nu exista până acum acoperire peste tot”, a arătat Ciolacu.
Şeful Executivului a menţionat că nu arată ”estetic” dar a fost o intervenţie rapidă pentru că oamenii s-au simţit în nesiguranţă”.
”Vor veni investiţii majore în toate zonele de frontieră, ţinând cont de ce face Federaţia Rusă”, a completat premierul, arătând că sunt detalii militare.
Întrebat dacă există vreun pericol în acest moment, Ciolacu a răspuns: ”Din câte se vede, situaţia este sub control şi de aceea trebuie să ne pregătim să nu fie niciun pericol. Repet, sunt de acord că nu sunt foarte aspectuoase, dar a fost o improvizaţie pentru o perioadă foarte scurtă de timp”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.