Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni, la inaugurarea primului centru regional de colectare a ambalajelor al societăţii RetuRO, din Cluj, că peste doar trei zile se va lansa Sistemul Garanţie-Returnare în România, care va fi al doilea cel mai mare astfel de sistem din Europa, după Germania, reprezentând în acelaşi timp o premieră globală - cel mai mare sistem de acest fel integrat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Fac parte dintr-o generaţie în care am fost învăţaţi să nu irosim resursele pe care le avem la dispoziţie. Îmi amintesc cum în copilărie toate mingile de fotbal ni le luam cu banii strânşi pe sticlele pe care le strângeam zile în şir toţi copiii de la bloc. Dar dincolo de aceste mici beneficii, cred că cel mai important era că toţi aderasem, conştient sau nu, la acele principii legate de responsabilitate şi sustenabilitate faţă de mediul înconjurător”, a spus premierul în discurs.

Şeful Executivului a arătat că ”a venit timpul să ne întoarcem la aceste principii sănătoase”.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Mă bucur că pot participa alături de dumneavoastră la evenimentul de inaugurare a primului centru regional de colectare a ambalajelor al societăţii RetuRO, din Bonţida, judeţul Cluj. Este un eveniment cu atât mai important cu cât peste doar trei zile se va lansa Sistemul Garanţie-Returnare în România. De aceea, cred că astăzi vorbim de un moment zero pentru că acest prim centru regional de colectare va marca oficial startul programului la nivel naţional. Nu mă feresc de cuvinte. Cred că este un moment istoric care va consemna debutul celui mai ambiţios proiect de economie circulară a României şi forţa primului parteneriat public-privat funcţional”, a spus premierul.

El a precizat că ”guvernul actual, împreună cu mediul privat, au reuşit să dea drumul poate celui mai important proiect de ţară în acest domeniu din ultimii 30 de ani”. ”Vreau să îl felicit pe ministrul Mediului, domnul Mircea Fechet, pentru determinarea de a pune în aplicare acest sistem, dar şi pe reprezentanţii mediului privat, producători şi importatori de băuturi în ambalaje SGR, pentru că au înţeles că aceasta este calea cea mai bună de urmat pentru o ţară mai curată şi pentru a avea ambalaje mai sustenabile”, a subliniat Ciolacu.

Premierul a menţionat că ”lansarea SGR va poziţiona Româna pe o poziţie de leadership european în protecţia mediului şi gestionarea ambalajelor”.

”SGR din România va fi al doilea cel mai mare astfel de sistem din Europa (după Germania) din perspectiva numărului de ambalaje procesate, reprezentând în acelaşi timp o premieră globală - cel mai mare sistem de acest fel integrat – şi sperăm noi că va deveni un studiu de caz pentru guverne din întreaga lume. Începând cu 30 noiembrie, cetăţenii României se vor alătura celor peste 350 de milioane de cetăţeni din toată lumea care locuiesc într-o ţară în care există un Sistem de Garanţie Returnare. Dacă ne uităm la Europa, în acest moment 13 ţări au implementat SGR, ajungând la o populaţie de aproape 145 de milioane. Peste doar 3 zile, odată cu alăturarea României vor fi peste 163 de milioane de cetăţeni europeni mai atenţi cu mediul în care locuiesc”, a precizat şeful Executivului.

”Dincolo de o schimbare culturală majoră, aceste centre de colectare vor avea şi un impact economic direct. Înfiinţarea centrelor de colectare ale RetuRO vor crea peste 600 de noi locuri de muncă până la sfârşitul anului viitor şi vor stimula investiţii similare de transport şi reciclare atât pe orizontală, cât şi pe verticală. Eu pot să vă asigur că Guvernul va continua să susţină cu toată forţa astfel de iniţiative inovatoare în protecţia mediului şi gestionarea ambalajelor. Dar contez pe dumneavoastră în acest efort, pentru că doar împreună putem da mai multă coerenţă acestui subiect atât de actual şi cu implicaţii pe termen mediu şi lung. Felicit încă o dată Ministerul Mediului şi mediul privat şi îi încurajez să continue şi în perioada următoare acest tip de demers necesar tuturor. Am toată convingerea că împreună putem transforma România într-o ţară cu adevărat sustenabilă”, a menţionat premierul Marcel Ciolacu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.