Poliţiştii fac, duminică dimineaţă, 28 de percheziţii în judeţul Arad, într-un dosar care vizează nerespectarea regimului armelor şi braconaj.
”Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Arad, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonţ, pun în aplicare, în această dimineaţă, 28 de mandate de percheziţie domiciliară, în judeţul Arad”, a anunţat, duminică Poliţia Română.
Activităţile se desfăşoară în cadrul unui dosar penal în care se fac cercetări pentru nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor şi braconaj cinegetic.
La percheziţii participă poliţişti criminalişti şi poliţişti de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciul de Investigaţii Criminale, Serviciul de Ordine Publică, Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate, Poliţia Municipiului Arad, poliţiile oraşelor Nădlac, Ineu, Curtici, Secţia 10 Rurală Gurahonţ, luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi jandarmi arădeni.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.