Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, marţi seară, că, dacă invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis la consultări, la Cotroceni, va fi una formală, le va recomanda colegilor săi ca PSD să nu se prezinte. În cazul în care această invitaţie nu va fi formală, PSD va merge cu un program de guvernare pentru susţinerea unui guvern de specialişti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Haideţi să vedem forma de invitaţie a preşedintelui. Dacă este una formală, ca şi data trecută, eu o să le recomand colegilor mei să nu mergem la Cotroceni. Nu are rost să mergem la o mascaradă în care să ni se spună cât de gravă e situaţia. PSD a mâncat această pâine. Am venit şi ne-am asumat când l-am votat pe domnul Orban. Am văzut ce a urmat şi în ce dezastru am ajuns”, a declarat Marcel Ciolacu, la Antena 3, marţi seara.
 
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Întrebat dacă îi pare rău că a susţinut Guvernul Orban, Ciolacu a declarat că nu, dar îi pare rău de dezastrul din zona de sănătate.
 
”Nu îmi pare rău, dar îmi pare rău de dezastrul mai ales din zona de sănătate, gestionat de domnul Orban. Nu am crezut că pot fi oameni atât de mici, atât de falşi care nu au nicio empatie, cinici. Aceşti oameni sunt cinici. Nu sunt medicamente în spitale pentru Covid, acum fac contracte. Nu eşti pregătit, ei au stat într-o gâlceavă şi într-un congres”, a mai afirmat Ciolacu.
 
Preşedinele PSD a mai precizat că, dacă invitaţia la Cotroceni nu va fi una formală, ci va fi ”pe bune”, atunci PSD va prezenta un program de guvernare pentru susţinerea unui guvern de specialişti.
 
În acest program se regăsesc propuneri privind plafonarea preţului la energie, compensarea facturilor plătite, subvenţionarea gigacaloriei, aplicarea Legii consumatorului vulnerabil, creşterea alocaţiilor pentru copii, creşterea pensiilor, un plan în domeniul sănătăţii, dar şi detalii despre PNRR şi alocarea de fonduri la nivel local.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.