Marcel Ciolacu a anunţat că miercuri va avea loc un plen reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru a vota proiectul de lege care aprobă rectificarea bugetară. El a reinterat că PSD a amendat proiectul pentru ca pensiile să crească cu 40%. Liderul PSD a adăugat că partidul va ataca în contenciosul administrativ hotărârea Guvernului prin care sunt alocaţi bani în mare parte administraţiilor locale conduse de PNL. Acesta a mai spus că Senatul va discuta luni proiectul de lege privind acordarea unui stimulent de 500 euro pentru profesori, iar marţi va ajunge la vot în plenul Camerei Deputaţilor.
„Am discutat despre priorităţile legislative şi am hotărât ziua de luni Senatul să introducă pe ordinea de zi proiectul de lege cu stimulentul pentru profesori, ceea ce PSD consideră că în acest moment profesorii sunt pe linia intai, ca si medicii, e vorba de un stimulent de 500 euro. Proiectul va fi preluat marţi de Camera Deputaţilor la vot final şi să rămâne de văzut dacă preşedintele va ataca la CCR această lege sau nu. Miercuri vom propune Birourilor permanente reunite să facem un plen comun şi să avem în discuţie rectificarea bugetară unde vom face modificarea ca mărirea pensiilor să nu fie de 14%, să fie în continuare de 40% cum este scris în lege. Vom mai propune să fie alocată o sumă către Start-up Nation, fiindcă acest proiect şi oamenii care au accesat acest proiect au fost uitaţi de către Guvernul PNL. Şi nu în ultimul rând, o echilibrare directă, transpartinică către autorităţile locale, către consiliile judeţene şi primăriile municipii reşedinţă de judeţ, deoarece prin hotărâeea Guvernului emisă de către domnul prim-ministru Orban a avut grijă întâi de mita electorală şi de primarii pe care i-a cumpărat de la PSD, acestora alocându-le 60 de milioane de lei, iar la primăriile municipii reşedinţă de judeţ, nicio primărie sub administraţia PSD nu a primit niciun ban. Toţi banii au fost direcţionaţi către administraţiile conduse de PNL”, a anunţat Marcel Ciolacu, la finalul Consiliului Politic Naţional al PSD de marţi.
Acesta a mai spus că social-democraţii vor ataca această hotărâre de Guvern în contenciosul administrativ.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Este pentru prima oară în România când s-a întâmplat aşa ceva. Vom vedea în urma căror documente s-a emis această hotărâre de guvern, din informaţiile noastre ea a fost înaintată de către celebrul domn ministru «Grindă» către prim-ministru. Vom ataca această hotărâre de guvern în contencios administrativ, avem acest drept şi sperăm ca justiţia să facă dreptate. Niciodată, nicio guvernare, indiferent de culoarea politică, nu şi-a permis aşa ceva. Cred că dacă un prim-ministru al PSD sau un ministru al Dezvoltării şi-ar fi permis acest lucru ar fi fost arestat în timpul şedinţei de Guvern. Este inadmisibil şi total ilegal ceea ce a făcut Guvernul României cu aceste alocări directe prin hotărâre de guvern unicat în România”, a conchis Ciolacu.
Liderul senatorilor PSD Radu Preda a anunţat vineri noi amendamente pe care social-democraţii le vor avea la proiectul de lege care aprobă rectificarea bugetară pe acest an. Astfel, PSD susţine din nou amendamentul de creştere a punctului de pensie cu 40% şi alocarea a 400 milioane lei pentru tinerii antreprenori, în contextul în care programul Start Up Nation, iniţiat de PSD a fost un succes.
Alt amendament al PSD anunţat de Radu Preda este direcţionarea unui miliard de lei către consiliile judeţene, în condiţiile în care administraţiile locale sunt în linia întâi în luarea măsurilor pentru combarea răspândirii COVID-19. El a adăugat că PSD va insista şi ca legea care prevedea majorarea salariilor pentru profesori de la 1 septembrie să fie respectată.
Grupul parlamentar al PSD a eliminat lunea, printr-un amendament la proiectul de lege care aprobă ordonanţa de urgenţă privind rectificarea bugetară în 2020, formularea care indica o creştere a pensiilor cu 14%, cum a propus Executivul. Astfel majorarea va fi de 40%, cum arată Legea pensiilor. Un alt amendament al social-democraţilor prevede o creştere a salariilor profesorilor în acest an, nu din 2021, cum a vrut Guvernul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.