Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, anunţă că România are un program care este pe primul loc în Europa la atragerea fondurilor europene, lucru confirmat de reprezentanţii Comisiei Europene.
”Să vorbim şi de lucruri bune: România are un program care este pe primul loc în Europa la atragerea fondurilor europene! Este confirmarea pe care reprezentanţii European Commission ne-au oferit-o în cadrul Comitetului de Monitorizare pentru Programul Dezvoltare Durabilă 21-27, spunând că suntem un model de succes”, a scris, ministrul Marcel Boloş pe Facebook.
Acesta precizează că este un program prin care se finanţează investiţii esenţiale precum conectarea românilor la reţelele de apă-canalizare şi gaze, reabilitarea termică a locuinţelor şi reciclarea deşeurilor.
”Iată câţiva din indicatori cheie: avem deja lansate 20 apeluri de proiecte pentru finanţarea proiectelor etapizate şi a celor noi în valoare de 8,78 miliarde. De asemenea, avem contracte de finanţare de peste 6 miliarde euro (fonduri UE), respectiv plăţi efectuate către beneficiari de aproximativ 1 miliard de euro”, a mai transmis ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
Potrivit acestuia, ”acest rezultat nu a venit de la sine: confirmă că avem o strategie clară, proiecte bine gândite şi o echipă dedicată care livrează rezultate concrete, pe care o felicit pe această cale”.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.