Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, afirmă că actuala coaliţie de guvernare nu se va rupe, el considerând că aceasta a demonstrat că a dat rezultate în ceea ce priveşte implementarea de măsuri care să dea dovada ”solidarităţii sociale” a Executivului.
”Nu. Eu nu văd o alternativă, la această oră, pentru guvernarea României. Este o coaliţie matură totuşi, cu un procent de reprezentare în Parlament, ştim cu toţii majoritatea cunoscută şi, din acest punct de vedere, majoritatea trebuie să meargă mai departe. S-a văzut că este o coaliţie care dă rezultate”, a afirmat Marcel Boloş, miercuri seară, la Digi 24, răspunzând unei întrebări.
El a amintit că la nivel executiv a fost adoptat ”un pachet de măsuri consistent”, măsuri care dau dovada ”solidarităţii” Guvernului cu oamenii care se află în dificultate.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.