Ministrul Afacerilor Externe, Ramona Mănescu, spune că poziţia României faţă de Rusia este aceeaşi pe care o are şi Uniunea Europeană în această privinţă, adică de respectare a cadrului legislativ internaţional şi spune că România nu poate face rabat pentru Rusia şi că nu este nimic negociabil în această privinţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Ştiţi că poziţia României faţă de Rusia porneşte în primul rând sigur de la vecinătatea în care ne aflăm, dar se se înscrie şi în poziţia Uniunii Europene vizavi de Rusia pentru că noi fiind parte a Uniunii Europene trebuie într-adevăr să ne aliniem poziţiei Uniunii Europene. Mă refer la sancţiuni, mă refer la anumite limitări pe care le avem în dialogul şi cooperarea cu Rusia şi mă refer în special la poziţia fermă pe care o avem şi ca membru UE, dar pe care eu am avut-o întotdeauna, de respectare a cadrului internaţional, legislativ internaţional. Nu cerem prea mult de la Rusia ca actor pe scena geopolitică dacă cerem să respecte cadrul legislativ internaţional. Este principiul de la care pornim şi la care nu putem face rabat nici măcar pentru Rusia care ne este aici aproape. Nu avem de ce să facem rabat pentru că nu este nimic negociabil nici în această poveste”, a declarat Ramona Mănescu, joi seara la Antena 3.

Ministrul de Externe a precizat că relaţia cu Rusia reprezintă un punct cheie în stabilitatea din zonă.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

“Relaţia cu Rusia  reprezintă un punct cheie în stabilitatea în zonă, în securizarea flancului estic NATO, în modul în care putem să gestionăm pe mai departe discuţiile în Marea Neagră, în bazinul Mării Negre, ameninţările şi gesturile pe care în mod repetat Rusia le-a făcut în spaţiul Mării Negre din punct de vedere militar au fost tot timpul sancţionate: anexarea ilegală a Crimeii, sprijinul militar, nave care au tot ocupat poziţii în spaţiul Mării Negre au fost de natură să creeze îngrijorare, nu doar în NATO, dar şi în Uniunea Europeană. Aţi văzut că discursul, practic şi NATO şi Uniunea Europeană au exact acelaşi discurs, România nu poate să aibă alt discurs pentru că suntem parte şi a Uniunii şi a NATO şi suntem la Marea Neagră”, a explicat ministrul de Externe.

Ramona Mănescu a precizat că România şi Ministerul de Externe doresc să promoveze dialogul cu Rusia, dar în termeni de corectitudine.

“Trebuie să judecăm lucrurile într-un context mai larg, să fim foarte fermi şi cel puţin în politica externă România a fost foarte clară doreşte şi promovează, ministerul de externe chiar doreşte şi promovează dialogul cu Rusia, dar în termenii aceştia, în termeni de corectitudine”, a mai afirmat Mănescu.

Ea a menţionat că în ceea ce priveşte relaţia cu Rusia nu este vorba doar de ameninţările convenţionale, ci şi de cele hibride.

“Sunt atât ameninţări convenţionale, cât şi cele neconvenţionale. Când vorbim de relaţia UE-Rusia, România-Rusia, NATO - Rusia nu vorbim doar de ameninţările convenţionale şi de pericolul destabilizării regiuni, vorbim şi de ameninţările hibride care, Slavă Domnului, au înflorit în ultima perioadă şi ce sa vezi marea majoritate au ca punct de plecare Rusia”, a mai declarat Ramona Mănescu.

Ministrul de Externe a menţionat că Rusia nu este singura ţară care lansează astfel de atacuri.

“Parlamentul European în general s-a concentrat şi Uniunea Europeană s-a concentrat în comunicarea strategică, o directivă la care am participat şi eu ca raportor, s-a concentrat pe contracararea propagandei ruse. Vreau însă să fim foarte corecţi şi foarte clari, Rusia nu este singurul jucător. Rusia nu este singura ţară care lansează astfel de atacuri. Să nu demonizăm, să nu cădem în păcatul de a ne uita doar într-o direcţie pentru că rămânem descoperiţi pe toate celelalte direcţii. Noi trebuie să ne echipăm în primul rând şi cred că România are capacitatea aceasta din punct de vedere resursă umană şi experţi în domeniul IT şi securităţii cibernetice şi o politică externă foarte bine conturată în această direcţie, care se îmbină foarte mult cu politica de securitate, nu le poţi desface una de cealaltă, merg mână în mână”, a mai declarat Ramona Mănescu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.