Vicepreşedintele PSD Claudiu Manda a declarat marţi, întrebat dacă există posibilitatea retragerii sprijinului politic pentru premierul Sorin Grindeanu, că ”tehnic se poate orice”, precizând că se va vedea, în urma unei analize, dacă implementarea programului de guvernare a fost întârziată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Tehnic se poate orice. Nu ştiu dacă întreaga activitate a Guvernului este întârziată în ceea ce priveşte implementarea programului de guvernare, dar în urma analizei o să vedem. Nu sunt în echipa care monitorizeată implementarea programului de guvernare”, a declarat Claudiu Manda.

Întrebat dacă se aşteaptă o remaniere, el a spus că nu ştie dacă se va întâmpla acest lucru săptămâna aceasta sau săptămâna viitoare, dar că varianta remanierii există.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Manda a mai spus că nu s-a pus deloc problema unei moţiuni de cenzură pe care să o iniţieze PSD.

”Cred că putem discuta împreună lucrurile la partid, liniştiţi, iar lucrurile care sunt nefuncţionale le putem corecta noi între noi în cadrul PSD şi în cadrul coaliţiei. Am văzut chiar public reproşuri pentru activitatea premierului Grindeanu. Eu personal nu sunt într-o situaţie în care să-i reproşez ceva. Mai important este ce face în acest moment coaliţia, şi anume monitorizează activitatea ministerelor şi care este stadiul îndeplinirii programului de guvernare. Dacă sunt întârzieri şi sunt vinovaţi, e clar că aceştia vor trebui să fie înlocuiţi”, a mai precizat vicepreşedintele PSD. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.