Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că a transmis către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) o listă suplimentară de 68 de secţii de votare în străinătate, în contextul alegerilor prezidenţiale. Astfel, până în prezent, MAE a propus organizarea a 777 de secţii de votare în străinătate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit MAE, instituţia a transmis, miercuri, către Autoritatea Electorală Permanentă o listă suplimentară cu 68 de secţii de votare în străinătate, în completarea propunerilor transmise la 3 şi 10 octombrie 2019 şi aprobate prin Hotărârile AEP nr. 35/2019, respectiv nr. 37/13 octombrie 2019. Astfel, până în prezent, MAE a propus un număr de 777 secţii de votare care vor fi organizate în străinătate pentru alegerile prezidenţiale.

"Misiunile diplomatice şi oficiile consulare continuă demersurile pentru identificarea unor spaţii adecvate şi pentru obţinerea acordului statului de reşedinţă sau a autorităţilor locale. Pe baza dialogului cu şefii de misiuni, MAE estimează că la alegerile pentru Preşedintele României din luna noiembrie vor fi înfiinţate peste 800 de secţii de votare în străinătate. Printre ţările în care vor fi organizate cele mai multe secţii de votare se numără: Spania (143), Italia (141), Germania (79), Marea Britanie (72), Franţa (49), SUA (38), Republica Moldova (36), Olanda (25), Belgia (23), Irlanda (16), Danemarca (12), Austria (17), Grecia (11), Portugalia (9), Elveţia (8)", se arată într-un comunicat de presă transmis de MAE.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

De asemenea, prin hotărârea de suplimentare a listei iniţiale propuse de misiunile diplomatice, va fi redus numărul de secţii de votare organizate în Germania de la 84 la 79, ca urmare a solicitării Ministerului german al Afacerilor Externe.

"Subliniem că numărul secţiilor de votare organizate de România pe teritoriul Germaniei pentru acest scrutin (de trei ori mai multe decât la precedentele alegeri) reprezintă o premieră pentru autorităţile germane din perspectiva amplorii organizatorice şi a implicaţiilor administrative. Cu toate acestea, cetăţenii români vor putea să îşi exercite în condiţii optime dreptul de vot", arată MAE.

MAE aminteşte că termenul limită prevăzut de lege pentru transmiterea către Autoritatea Electorală Permanentă a propunerilor de secţii de votare în străinătate este 19 octombrie.

Conform Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, MAE are atribuţii administrativ-organizatorice în pregătirea şi desfăşurarea procesului de votare în străinătate. Astfel, MAE transmite eşalonat propuneri pentru înfiinţarea secţiilor de votare în străinătate, iar AEP adoptă sau actualizează după caz lista secţiilor de votare din străinătate în termen de 3 zile de la fiecare comunicare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.