Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat, joi, la Sibiu, că Europa trebuie să fie mai eficientă în privinţa frontierelor sale. ”Trebuie să avem o nouă politică de azi pentru cei care vor să vină să trăiască în Uniunea Europeană”, a spus Macron.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a vorbit, joi seară, într-o conferinţă de presă la Sibiu, despre obiectivele pe care le consideră importante pentru Uniunea Europeană.

”Să definim o politică foarte clară în privinţa vecinătăţii. O altă chestiune în privinţa căreia trebuie să avansăm este să facem o politică prin care să ne putem apăra mai bine frontierele. Trebuie să facem un parteneriat foarte puternic cu ţările din Africa. Încă nu am reglat riscurile potenţiale, dar nici nu am realizat oportunităţile pe care le putem avea în relaţia cu aceşti parteneri. Trebuie să avem un parteneriat echilibrat cu continentul african. Europa trebuie să fie mai eficientă în privinţa frontierelor sale. Iată de ce am pledat foarte puternic faţă de colegii mei ca să stabilim care sunt limitele care ne împiedică să ne  îndemplinim aceste obiective a spus Macron.

Acesta consideră că ”avem nevoie să definim spaţiul comun, trebuie să avem o nouă politică de azi pentru cei care vor să vină să trăiască în Uniunea Europeană”.

”Nu sunt vizate de aceste probleme doar cei care stau în statele care sunt ţintă pentru migranţi. Trebuie să ne refacem regulile într-o manieră mult mai exigentă”, a mai declarat preşedintele francez.

Macron consideră că al treilea obiectiv important pentru următorii trei ani este ”redefinirea modelului de creştere economică şi socială pentru Uniunea Europeană”.

”Trebuie să permitem clasei mijlocii să crească, să avanseze, trebuie să ajutăm clasa mijlocie prin această politică privind dezvoltarea socială a economiei. Propriul nostru model a pierdut din vedere acest obiectiv. O politică social- economică în Europa este foarte importantă pentru că, în primul rând, trebuie să fim lideri ai inovării ai creării valorilor”, a mai declarat Macron.

Peşedintele francez a participa, joi, la summitul informal al şefilor de state şi guverne de la Sibiu, având şi o întrevedere bilaterală cu preşedintele Klaus Iohannis.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.