Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut miercuri, o întrevedere cu ministrul afacerilor externe şi comerţului exterior al Ungariei, Péter Szijjártó, în marja participării oficialului ungar la reuniunea P-TECC (Partnership for Transatlantic Energy and Climate Cooperation), co-organizată de Ministerul Energiei al României. Ministrul Luminiţa Odobescu a reiterat obiectivul pentru finalizarea procesului de aderare a României la spaţiul Schengen, amintind rezultatele pozitive ale ridicării controalelor la frontierele aeriene şi maritime în luna martie a acestui an, iar omologul ungar a oferit asigurări privind sprijinul ferm al Budapestei pentru finalizarea procesului, prin ridicarea controalelor şi la frontierele terestre.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit MAE, cei doi miniştri au abordat teme legate de stadiul şi perspectivele dialogului bilateral româno-ungar, precum şi subiecte de pe agenda europeană şi de securitate.

Ministrul Luminiţa Odobescu a arătat că ”România a fost şi rămâne interesată de promovarea unei abordări deschise, întemeiată pe conlucrare şi cooperare, care să permită valorificarea pe deplin a potenţialului nostru bilateral”. 

De asemenea, a subliniat dorinţa de a fi identificate noi oportunităţi de cooperare şi dezvoltare de proiecte comune, în domenii precum infrastructură, transporturi, energie, afaceri interne. Este, astfel, vizată oferirea unui plus de substanţă Parteneriatului Strategic bilateral, element fundamental al cooperării bilaterale.

”Oficialul român a evocat contextul european complex, marcat de perioada de tranziţie între două cicluri electorale europene, în care Ungaria asigură Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene”, precizează MAE. 

Ministrul Luminiţa Odobescu a reiterat ”obiectivul pentru finalizarea procesului de aderare a României la spaţiul Schengen, amintind rezultatele pozitive ale ridicării controalelor la frontierele aeriene şi maritime în luna martie a acestui an, iar omologul ungar a oferit asigurări privind sprijinul ferm al Budapestei pentru finalizarea procesului, prin ridicarea controalelor şi la frontierele terestre”. 

MAE mai precizează că ministrul român a evidenţiat preocupările faţă provocările de securitate generate de agresiunea Federaţiei Ruse în Ucraina, precum şi implicaţiile acestora în multiple alte domenii, prezentând poziţiile consecvente ale părţii române. 

Totodată, ministrul Luminiţa Odobescu a reiterat interesul faţă de avansarea procesului de extindere a Uniunii Europene, atât cu candidaţii estici, Ucraina şi Republica Moldova, cât şi cu cei din Balcanii de Vest şi, respectiv, cu Turcia, se arată în comunicatul Mnisterului de Externe. 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.