Preşedintele PNL, Ludovic Orban, susţine că decizia CCR privind respingerea iniţiativei legislative de revizuire a Constituţiei depusă de partidele din opoziţie ”este surprinzătoare”, în condiţiile în care milioane de români s-au exprimat în favoarea interzicerii amnistiei şi graţierii pentru fapte de corupţie la referendumul de pe 26 mai, iar Curtea a validat referendumul. În plus, Orban susţine că decizia judecătorilor constituţionali ”poate fi interpretată de cei care sunt obişnuiţi să comită fapte de corupţie drept un cadou nesperat”.
”Decizia de astăzi este cu atât mai surprinzătoare cu cât în urmă cu nici o lună, Curtea Constituţională a validat referendumul pe justiţie. Pe cale de consecinţă, este inexplicabil că judecătorii Curţii au decis să respingă proiectul de revizuire a Constituţiei iniţiat de PNL alături de partenerii din opoziţie, în condiţiile în care acesta a transpus întocmai întrebările formulate la referendum. La ora actuală, Constituţia României nu prevede dreptul fundamental de a fi graţiat şi amnistiat. Mai mult, decizia CCR poate fi interpretată de cei care sunt obişnuiţi să comită fapte de corupţie drept un cadou nesperat”, a transmis, joi, Ludovic Orban, printr-un comunicat de presă.
Orban a transmis PSD-ALDE ”să nu încerce să profite în mod politicianist de decizia Curţii şi să înceteze să acţioneze împotriva voinţei cetăţenilor”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”În caz contrar, românii îi vor sancţiona aspru la alegerile de peste câteva luni, iar actuala majoritate va fi nostalgică după scorul de la alegerile europarlamentare. Reamintesc şi faptul că în urma Deciziei CCR nr. 682/2012 nu pot fi adoptate prevederi legale care sa fie contrare voinţei cetăţenilor”, a mai scris Orban.
Acesta susţine că votul covârşitor de la referendumul pe justiţie nu poate fi ignorat.
”Românii s-au exprimat foarte clar pe 26 mai în favoarea interzicerii amnistiei şi graţierii pentru fapte de corupţie şi în favoarea interzicerii ordonanţelor de urgenţă în domeniul justiţiei şi a extinderii dreptului de a ataca ordonanţele direct la CCR. Prin urmare, Partidul Naţional Liberal se va asigura că voinţa cetăţenilor exprimată la referendumul de pe 26 mai va fi transpusă în lege astfel încât hoţii nu vor mai ajunge în fruntea statului şi cei care vor fura vor fi pedepsiţi”, e mai arată în comunicat.
Curtea Constituţională a României (CCR) a respins, joi, propunerile legislative de revizuire a Constituţiei iniţiate de PNL şi USR, pe de-o parte, şi de PSD-ALDE, pe de altă parte. Unul dintre motive ţine de faptul că interzicerea amnistiei şi graţierii pentru fapte de corupţie este neconstituţională.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.