Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România. „În 2020 am reuşit să schimbăm paradigma, să trecem de la o economie bazată pe consum, la o economie bazată pe investiţii. Şi acest lucru s-a văzut în anii 2021, 2022, 2023 şi se vede şi astăzi”, a adăugat el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Primarul, preşedintele CJ trebuie să fie între oameni şi să lucreze pentru oameni în fiecare zi. Am văzut sloganurile de campanie – Bistriţa acasă şi alege viitorul. Eu zic că nu sunt doar simple sloganuri. Aşa cum vă văd astăzi hotărâţi, motivaţi, determinaţi aceste sloganuri sunt o stare de spirit şi pentru acest lucru vă felicit încă o dată. Sunteţi un exemplu în care bastioanele roşii de altădată pot fi schimbate. Asta a demonstrat PNL, filiala Bistriţa-Năsăud în competiţiile în care a intrat. Vorbim foarte mult despre guvernarea locală şi naţională care obligatoriu trebuie să meargă mână în mână. Atât guvernarea locală, cât şi naţională a arătat că se poate, se poate în România, se poate în Bistriţa-Năsăud, se poate în toată ţara. Se poate pentru că noi, PNL, am reuşit după asumarea guvernării în 2020, cu un guvern minoritar din care toată lumea fugea, rămânea doar PNL, să îşi asume mersul înainte al României”, a afirmat Bode.

El a mai spus că, „în 2020 am reuşit să schimbăm paradigma, să trecem de la o economie bazată pe consum, la o economie bazată pe investiţii. Şi acest lucru s-a văzut în anii 2021, 2022, 2023 şi se vede şi astăzi”.

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

„Pe 9 iunie trebuie la nivel local să reconfirmăm mandatul domnului Ioan Turc, să câşticăm preşedinţia CJ Bistriţa-Năsăud, prin Robert Sighiartău, să obţinem un număr suficient de mandate de primari şi de majorităţi în consiliul judeţean. La nivel naţional premisele sunt foarte, foarte bune. Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România. Este pentru prima data de 34 de ani când PNL reuşeşte să depună liste complete în unităţile administrativ-teritoriale din România. Spre deosebire de PSD în 1990, spre deosebire de AUR în 50% din unităţile administrativ-teritoriale sau de ceilalţi, alianţa... cum se cheamă ei în aproximativ 30% din unităţile administrativ-teritoriale”, a conchis Lucian Bode.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.