Fostul purtător de cuvânt în Cabinetul Cioloş şi membru în Consiliul Naţional al PLUS Liviu Iolu a afirmat că doar 30% dintre bătrâni şi bolnavi sunt vaccinaţi şi aşteaptă ca prim-ministrul Florin Cîţu şi Comitetul de vaccinare să infirme această informaţie. El a adăugat că fiecare pacient de azi din spital are legătură cu şeful Executivului şi eşecul de a îi vaccina pe cei mai vulnerabili, cum au făcut până acum toate statele responsabile. „Premierul Cîţu a intrat prea repede într-un exerciţiu de PR cu artificii şi zurgălăi strigând un fel de «jos pandemia» guvernamentală înainte de termen”, a mai spus Iolu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„Am o cifră. Doar 30% dintre bătrâni şi bolnavi sunt vaccinaţi! Aştept comitetul de vaccinare şi pe domnul Cîţu să o infirme. Zice premierul Cîţu că «aşa cum fiecare elev are legătură cu Ministerul Educaţiei, şi fiecare pacient din România are legătură cu Ministerul Sănătăţii».
 
Aşa e, doar că fiecare pacient de azi are legătură şi cu premierul care coordonează comitetul de vaccinare militarizat pentru că doar nu era să se ocupe Ministerul Sănătăţii de vaccinare cum se întâmplă peste tot. În România «s-a hotărât» că de vaccinare se ocupă armata, şi am văzut şi de ce, trebuiau băgaţi unii pe uşa din spate.
 
Fiecare pacient de azi din spital are legătură şi cu premierul şi eşecul de a-i vaccina pe cei mai vulnerabili, aşa cum au făcut până acum toate statele responsabile.
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
 
Din decembrie 2020 până azi sunt peste 3 luni în care s-au vaccinat doar 30% dintre cetăţenii vulnerabili - bătrâni şi cronici. Strategia de a trece la vaccinarea populaţiei generale, a specialilor şi a rudelor specialilor a omorât încrederea în această campanie de vaccinare şi a eşuat în a-i proteja pe oamenii bătrâni şi pe cei bolnavi să ajungă în spitale la terapie intensivă.
 
Premierul Cîţu a intrat prea repede într-un exerciţiu de PR cu artificii şi zurgălăi strigând un fel de «jos pandemia» guvernamentală înainte de termen. A strigat că scăpăm de restricţii şi măşti când - şi el o ştie bine dar o zice la şi altele - mai avem doar şase paturi libere la ATI şi ambulanţe pline de bolnavi”, a scris Liviu Iolu duminică pe Facebook.
 
Liderul deputaţilor USR-PLUS Ionuţ Moşteanu a afirmat, referitor la declaraţia premierului Florin Cîţu potrivit căreia fiecare pacient din România are legătură cu Ministerul Sănătăţii, că îi propune prim-ministrului să demareze trecerea tuturor spitalelor în subordinea MS şi îi sugerează să înceapă cu unităţile medicale ale MApN, SRI, SIE, MAI. „Am auzit că acolo e mai mult loc, sunt mai bine dotate, e o atenţie mai mare faţă de bolnavi. Nu trebuie să existe români «speciali» în lupta cu boala”, a mai spus Moşteanu.

Şeful Guvernului Florin Cîţu a declarat, duminică, întrebat cine e responsabil pentru ce s-a întâmplat la Spitalul Foişor, că „aşa cum fiecare contribuabil are legătură cu Ministerul Finanţelor, aşa cum fiecare elev are legătură cu Ministerul Educaţiei şi fiecare pacient are legătură cu Ministerul Sănătăţii”.
 
Chestionat cine ar trebui să facă un pas în spate după scandalul de la Spitalul Foişor, premierul a replicat: „Este vorba de onoare aici, să vedem dacă mai există onoare în România. Am spus şi în şedinţa CNCCI şi vă spun şi dumneavostră nu cred că este normal după ce se ia o decizie să intervină premierul să vorbească şi primarul Bucureştiul, să vorbească şi cu managerul şi cu managerul de la DSP. În această situaţie trebuie să înţelegem cu toţii că avem un singur inamic – pandemia”. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.