Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, sâmbătă, că există ”cel puţin opt motive” pentru care Congresul PSD trebuia făcut”, vorbind despre faptul că s-a încheiat primul an de guvernare, că există un nou Guvern, că trebuie stabilite metodele de punere în practică a programului de guvernare până în 2020, dar şi despre dezbaterile din spaţiul public care au căpătat ”o violenţă extremă”.
Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, sâmbătă, că există ”cel puţin opt motive” pentru care Congresul PSD trebuia să fie făcut.
”De când ştiu eu, atunci când se anunţă Congres, toată lumea vrea să ajungă la Congres. Cum să nu îţi doreşti un Congres? Că se face pentru reglare de conturi. Vă dau cel puţin opt motive pentru care trebuia să facem Congres astăzi”, a spus Liviu Dragnea.
Acesta a spus că, şi dacă ar fi doar să se vadă mai des şi să vorbească mai des cu colegii merită făcut un Congres.
”Pentru că toţi suntem sub un asalt permanent şi este bine să vorbim”, a mai spus Liviu Dragnea.
Primul motiv invocat de către Liviu Dragnea a fost încheierea unui an de guvernare.
”E nevoie de concluzii politice, de concluzii economice pe care societatea le aşteaptă, pe care noi le aşteptăm şi pe care tot noi, cei care guvernăm trebuie să le furnizăm”, a spus Dragnea, precizând că datele despre un an de mandat trebuie să vină din cifrele oficiale, nu de la ”emisiunile de seară” ale televiziunilor.
Al doilea motiv invocat a fost existenţa unui nou Guvern, care trebuie să găsească ”calea” de a îndeplini programul de guvernare până în 2020.
Al treilea motiv este ”violenţa extremă” pe care au căpătat-o dezbaterile din spaţiul public.
”Cu toţii vedem că dezbaterile din spaţiul pubic au căpătat o violenţă extremă care blochează evoluţia dialogului despre drepturi, valori şi libertăţi, care sufocă societatea şi o dezbină. (..) Este consecinţa unei lupte între forţele democratice care au câştigat şi care vor să exercite în mod legitim puterea şi oameni şi instituţii care se substituie democraţiei”, a mai spus liderul PSD, care a vorbit despre ”o atmosferă deteriorată de ură şi de suspiciune”.
Dragnea a precizat că lupta se duce între cei care vor doar să modifice nişte legi, pentu a ajunge la normalitate şi adversarii politici.
”În cazul legilor justiţiei, acest conflict se duce între noi, care vrem să aducem legislaţia la normalitatea sec XXI, şi adversarii noştri care doresc să păstreze reţelele ilegale de păstrare a puterii. Între noi care vrem să moddificăm nişte legi care uzurpă drepturi şi libertăţi fundamentale şi cei care vor să continue aceste abuzuri. Trebuie să ne convingem dacă vrem să mergem mai departe. Eu vreu fără ezitare”, a mai spus Dragnea.
Al patrulea motiv a fost stabilirea unor direcţii de acţiune pentru a reuni România, al cincilea motiv a fost reprezentat de asigurarea parităţii între femei şi bărbaţi în conducerea partidului.
Al şaselea motiv: ”pentru a spune apăsat ideile în care credem cu tărie şi cum vedem noi România”, al şaptele ”pentru a ne încărca cu încredere şi curaj unii de la laţii”, iar al optulea ”pentru a spune ce însemnă Centenarul Marii Uniri”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.