Declaraţia prin care preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut demisia premierului Viorica Dăncilă are „foarte multă conotaţie politică” şi nu va avea un rezultat direct, afirmă la RFI liderul deputaţilor UDMR, Attila Korodi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În opinia lui Attila Korodi, declaraţia de vineri a preşedintelui Klaus Iohannis „are foarte multă conotaţie politică, dar o declaraţie care imediat, în perioada următoare, nu are cum să aibă un rezultat direct, procedural, pentru că efectiv, preşedintele nu are prerogative de a cere demisia, care să rezulte printr-o procedură constituţională şi prin demisia premierului sau prin înlăturarea premierului, asta poate să facă Parlamentul".

"Deci trebuie să citim totul într-o cheie politică până la ora actuală”, spune Korodi.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Liderul deputaţilor UDMR speră că preşedintele Iohannis şi premierul Dăncilă vor încerca să conlucreze în interesul ţării: „Eu sper un singur lucru: totul să se întâmple utilizând instrumente democratice şi fără să ne trezim peste câţiva ani de zile că unii sau alţii au apărut sau au dispărut din zona politică, utilizând instrumente mai puţin transparente (...). Un lucru este clar: astfel de scandaluri nu aduc nici un beneficiu, în general, României, pentru că numai dacă ne uităm la primele ştiri care au apărut în ziua cea mai focoasă, ca să spun aşa, în declaraţii, s-a văzut cum se resimte în diferiţi indici lucrul acesta (...). Eu îi invit atât pe preşedintele României, cât şi pe premierul Viorica Dăncilă în momentul în care situaţia rămâne în cele conturate acum, totuşi să încerce să lucreze, să conlucreze, chiar dacă cu reţinere, cu o anumită rezervă, pentru interesul României”.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri că Viorica Dăncilă nu face faţă poziţiei de prim-ministru al României şi i-a cerut public demisia, spunând că îi retrage încrederea. Şeful statului a invocat disputa Guvern - BNR şi memorandumul privind mutarea ambasadei României la Ierusalim. 

Premierul Viorica Dăncilă a spus, vineri seară, că nu va demisiona pentru că nu are niciun motiv, că s-a simţit jignită de aprecierile preşedintelui Klaus Iohannis şi că va merge mai departe. "Voi merge mai departe. Preşedintele nu are atribuţii în a demite un prim-ministru", a afirmat Dăncilă. Ea a mai susţinut că preşedintele "dorea să medieze o dispută imaginară între Guvern şi BNR, dar, în acelaşi timp, vrea un război între Guvern şi Administraţia Prezidenţială".
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.