Liderul deputaţilor SOS România, Dumitru Coarnă, şi-a anunţat, luni, în plen, demisia din grupul parlamentar, el precizând că decizia a venit după ”blestemele pe care preşedintele partidului le-a adresat electoratului suveranist” şi pentru că S.O.S România nu a susţinut moţiunea împotriva ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, care, spune el, ”a deschis porţile poliţiei politice”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”O să fac un anunţ care o să facă, într-un fel sau altul, deliciul sălii”, a spus Dumitru Coarnă în plen.

”Vreau să vă anunţ că, din cauza injuriilor, blestemelor pe care preşedintele partidului S.O.S. România le-a adresat electoratului suveranist, vreau să vă anunţ că din cauza faptului că, de exemplu, pentru moţiunea simplă pe care AUR a depus-o miercuri şi va fi susţinută la plenul Camerei Deputaţilor - iar decizia politică a fost să nu susţinem această moţiune simplă, practic, grupul partidului S.O.S. România să nu susţină această moţiune simplă împotriva ministrului Predoiu, care a deschis, în opinia mea, porţile poliţiei politice - începând de astăzi îmi dau demisia din grupul parlamentar S.O.S. România”, a anunţat deputatul.

Acesta a fost schimbat din funcţia de lider de grup, cu deputatul Ionel Goidescu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.