Liderii europeni reuniţi, joi, la Bruxelles, au reafirmat sprijinul pentru Ucraina, atât din punct de vedere financiar, cât şi din punct de vedere al muniţiei. Preşedintele interimar Ilie Bolojan a precizat că România rămâne alăturim de coaliţia voluntarilor pentru că ”menţinerea Ucrainei într-o situaţie stabilă este un sprijin, de fapt, şi pentru România”.
”Ceea ce s-a convenit este ca în continuare să se susţină din punct de vedere financiar şi din punct de vedere al muniţiei Ucraina pentru a putea rezista, pentru a nu se rupe frontul, în aşa fel încât atunci când se va ajunge - şi sperăm cât mai repede posibil - la o încetare a focului (…) să ducă la o stabilizare a lucrurilor şi la o pace care să dăinuie şi nu doar să fie o scurtă perioadă de încetarea focului. Asta este logica pentru care s-a acordă sprijin în continuare Ucrainei”, a declarant, joi seară, Ilie Bolojan, după reuniunea Consiliului European.
Acesta a precizat că, ”România, aşa cum a făcut şi până acum, va fi un hub logistic pentru susţinerea Ucrainei”.
”Pentru că menţinerea Ucrainei într-o situaţie stabilă este un sprijin, de fapt, şi pentru România. Pericolul este ţinut departe de graniţele noastre”, a mai declarat Bolojan.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.