Liderii ALDE se reunesc duminică după-amiază, la Palatul Parlamentului, în şedinţa Biroului Politic Central pentru a stabili poziţia partidului în urma disputelor care au avut loc între copreşedinţii Daniel Constantin şi Călin Popescu Tăriceanu, existând voci care cer retragerea sprijinului politic lui Constantin.
La ora 16.00 va avea loc o conferinţă de presă, la sala grupului parlamentar ALDE de la Camera Deputaţilor, care va succede şedinţei Biroului Politic Central.
Daniel Constantin a părăsit, duminica trecută, sala în care se desfăşura Delegaţia Permanentă a partidului care a stabilit data Congresului, acesta susţinând că şedinţa este nestatutară.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
"În statutul ALDE se spune că Delegaţia permanentă este cea care convoacă Congresul în doua variante: la solicitarea Biroului Executiv Central, sau jumătate plus unu din delegaţiile permanente teritoriale. Delegaţiile permanente teritoriale nu sunt statutare. În protocolul de fuziune PC-PLR se spune foarte clar că până la organizarea Congresului, forurile de conducere la nivel judeţean sunt Biroul Executiv şi Biroul Teritorial, nicidecum Delegaţia Permanentă. Aceste decizii teritoriale au fost atacate în instanţă, iar miercuri dacă nu mă înşel o să avem un prim termen într-un judeţ. Şi instanţa este cea care va hotărî ce se va întâmpla, la fel cum şi în cazul eventualei convocări a Congresului de azi", a arătat Constantin.
Ulterior, copreşedintele ALDE a anunţat că va ataca în instanţă decizia Delegaţiei Permanente, Călin Popescu Tăriceanu afirmând, la rândul său, că vicepremierul nu doreşte altceva decât să blocheze deciziile în partid.
"Această acţiune în instanţă pe care vrea să o demareze nu face decât să demonstreze o dată în plus, dacă era nevoie, că vrea să facă în aşa fel încât să blocheze deciziile în partid. Asta este scopul. Delegaţia de ieri a fost perfect validă, aşa cum am menţionat şi ieri, am făcut convocarea Delegaţiei permanente împreună, aceasta este cea mai bună dovadă că Delegaţia a fost validă din moment ce şi domnul Constantin a fost de acord ca să fie convocată. În plus de aceasta, tot Delegaţia permanentă, ca for statutar, a aprobat şi listele pentru nominalizarea colegilor noştri membri în Guvern. Dânsul beneficiază de atributele statutare date de Delegaţia permanentă pentru a fi membru în Guvern. Cum să o conteşti? Nu vedeţi că e un nonsens?”, a precizat Călin Popescu Tăriceanu.
Preşedintele Senatului a mai spus, întrebat dacă Daniel Constantin mai are susţinere pentru funcţia de vicepremier din partea ALDE, că, în momentul în care acesta va demara acţiuni în instanţă împotriva partidului, îşi va pune întrebarea „în mod serios” dacă susţinerea „mai are sens”.
„În momentul în care va începe să demareze acţiuni împotriva partidului, cum ar fi aceste acţiuni în instanţă care ar urma să blocheze şi funcţionarea partidului şi ţinerea Congresului, atunci sigur că o să îmi pun problema în mod serios, mă voi sfătui cu colegii noştri în forul statutar, dacă acest lucru mai are sens”, a precizat Tăriceanu.
În momentul de faţă, în ALDE există două tabere, fostul PLR şi fostul PC, care îi susţin pe Călin Popescu Tăriceanu, respectiv Daniel Constantin.
Vicepreşedintele ALDE Andrei Gerea a afirmat, săptămâna trecută, că a solicitat să i se retragă sprijinul politic lui Daniel Constantin având în vedere atitudinea acestuia din ultima perioadă, precum şi faptul că nu recunoaşte „sub nicio formă” autoritatea Delegaţiei Permanente, fiind mult mai bine pentru partid ca vicepremierul să facă politică în afara formaţiunii.
La polul opus, vicepreşedintele ALDE Mircea Banias a spus că este un moment delicat pentru partid, dar este „nefiresc” să se discute despre retragerea sprijinului politic pentru Daniel Constantin la două luni de la intrarea la guvernare, în condiţiile în care motivele pentru care se solicită această sancţiune nu îi sunt „foarte clare”.
Şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a intervenit în scandalul din ALDE, exprimându-şi speranţa că situaţia tensionată din partid se va rezolva. Liderul social-democraţilor a mai spus că aşteaptă de la liderii formaţiunii o decizie statutară până la finalul săptămânii, deoarece pentru social-democraţi este dificil să discute separat cu cei doi copreşedinţi.
"Am exprimat speranţa că se vor înţelege. Nu îmi permit eu să le spun unuia sau altuia ce să facă, dar i-am rugat ca până la sfârşitul săptămânii să încerce să găsească o soluţie sau o propunere într-un for statutar al partidului, de care să aflăm şi noi, pentru ca să înţelegem cam care este calea de urmat în ALDE sau ce se intenţionează", a spus Liviu Dragnea.
Întrebat dacă există cale de împăcare între Daniel Constantin şi Călin Popescu Tăriceanu, având în vedere că şi ultimele întâlniri, de la Parlament, cu Liviu Dragnea au avut loc separat, şeful PSD a spus că "speră", pentru că "interesul este mult mai mare".
"Nu m-am simţit foarte confortabil să discutăm separat, dar nu sunt consilier matrimonial", a adăugat preşedintele PSD.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.