Lia Olguţa Vasilescu, a cărei numire în funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale a fost refuzată din nou de către preşedintee Klaus Iohannis, spune că refuzul şefului statului este un caz „unic în istoria postdecembristă” şi că vineri ea şi Mircea Drăghici vor da în faţa unui notar declaraţii că nu se află în situaţiile de incompatibilitate prevăzute de lege.
„Eu i-am transmis cartea de identitate (...) sunt cetăţean român, cu domiciliul în România şi, de asemenea, am scos şi certificatul de cazier judiciar pe care l-am transmis Guvernului încă de acum o săptămână. Nu s-a pus la dosarul care s-a transmis preşedintelui Klaus Iohannis, dar s-a certificat prin semnătura doamnei prim-ministru că acesta există. Se pare că nu o crede pe doamna prim-ministru că există”, a spus Vasilescu joi, într-o emisiune la România Tv.
În ceea ce priveşte eventuale incompatibilităţi, Olguţa Vasilescu a spus că va face o declaraţie şi „prin notar”, deşi legea prevede că are la dispoziţie 15 zile pentru a ieşi din eventuala situaţie de incompatibilitate.
„De fiecare dată s-au făcut verificări, se fac de agenţiile de specialitate, i-am transmis curriculum vitae din care reieşea faptul că n-am nicio incompatibilitate, sub semnătură, deci nu aşa cum spune preşedintele şi mâine o să-i facem şi prin notar, că dacă aşa se cere, mai nou. Şi eu şi Mircea Drăghici suntem programaţi mâine, la ora 9.00, la notar. Nu fac mişto. Preşdintele Klaus Iohannis face mişto şi nu de noi, ca persoane, ci de două ministere care la ora actuală nu au miniştri. E o situaţie foarte problematică pentru România după preluarea preşedinţiei”, a adăugat fostul ministru.
Vasilescu a precizat că „este unic în istoria postdecembristă să ceri la numirea unui ministru să-ţi prezinte documente justificative”. În plus, Lia Olguţa Vasileascu a afimat că a făcut parte din trei guverne în baza unui decret semnat de preşedintele Klaus Iohannis.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Preşedintele Klaus Iohannis i-a trimis, joi, o scrisoare premierului Viorica Dăncilă, precizând că, în continuare, propunerile de numire în funcţia de membru al Guvernului nu fac dovada îndeplinirii tuturor condiţiilor de legalitate, astfel încât să li se poată da curs.
Văzând incidenţa dispoziţiilor art. 85 alin. (2) şi ale art. 105 din Constituţie, precum şi a celor ale art. 2 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, potrivit cărora pot fi membri ai Guvernului persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute în cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, şi ţinând seama şi de jurisprudenţa Curţii Constituţionale,
”Luând în considerare că legea prevede un regim juridic diferit pentru membrii Parlamentului şi pentru membrii Guvernului, atât în ceea ce priveşte incompatibilităţile, cât şi în ceea ce priveşte condiţiile de exercitare a celor două funcţii de demnitate publică, numai persoana în cauză putând să declare pe propria răspundere că nu se află în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege,
Reţinând că nici Constituţia şi nici legea nu stabilesc un regim derogatoriu pentru accederea în funcţia de membru al Guvernului cu privire la dovada îndeplinirii condiţiei prevăzute de Legea nr. 90/2001, respectiv aceea de a nu fi suferit condamnări penale, şi având în vedere dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, potrivit cărora «în cazierul judiciar se ţine evidenţa persoanelor fizice şi a persoanelor juridice condamnate ori împotriva cărora s-au luat alte măsuri cu caracter penal sau administrativ conform Codului penal, precum şi a celor faţă de care au fost dispuse măsuri procesual-penale», certificatul de cazier judiciar fiind singurul document care atestă situaţia judiciară a unei persoane,
Constatând că documentaţia care însoţeşte propunerea (respectiv copia cărţii de identitate şi curriculum vitae actualizat) este incompletă, astfel încât nu se poate verifica îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de art. 105 din Constituţie şi de art. 2 din Legea nr. 90/2001 pentru numirea în funcţia de membru al Guvernului,
Vă aduc la cunoştinţă că, în continuare, propunerile de numire în funcţia de membru al Guvernului nu fac dovada îndeplinirii tuturor condiţiilor de legalitate, astfel încât să li se poată da curs“, i-a transmis, joi, preşedintele Klaus Iohannis premierului Viorica Dăncilă.
Secretarul general al Guvernului a anunţat că Executivul va trimite din nou propunerile de numire a lui Mircea Drăghici şi a Olguţei Vasilescu în posturile de miniştri, împreună cu actele solicitate „inutil” de către preşedintele Klaus Iohannis.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.