Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 329/2003 privind exercitarea profesiei de detectiv particular. Actul normativ clarifică condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru dobândirea calităţii de detectiv particular. Este eliminată şi obligativitatea depunerii de către cei interesaţi să susţină examenul de atestare a calităţii de detectiv particular a unei adeverinţe din care să reiasă îndeplinirea unei funcţii de poliţist ori lucrător în cadrul unor instituţii publice cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice sau securităţii naţionale, sarcina verificării revenind inspectoratelor de poliţie judeţene sau, după caz, Direcţiei Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Actul normativ are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 329/2003, în sensul clarificării condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru dobândirea calităţii de detectiv particular, al eliminării reglementării potrivit căreia îndeplinirea funcţiei de poliţist se verifică de către inspectoratele de poliţie judeţene sau, după caz, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, pe baza datelor şi informaţiilor cuprinse în evidenţele specific, precum şi instituirea un mecanism de verificare a condiţiei îndeplinirii funcţiei de poliţist ori lucrător în cadrul unei instituţii publice cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice sau securităţii naţionale.

De asemenea, pentru a asigura debirocratizarea şi simplificarea administrativă, se elimină solicitarea copiilor după actul de studii, respectiv după actul de absolvire a unui curs în specialitatea detectiv particular.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Totodată, este eliminată obligativitatea depunerii de către cei interesaţi să susţină examenul de atestare a calităţii de detectiv particular a unei adeverinţe din care să reiasă îndeplinirea unei funcţii de poliţist ori lucrător în cadrul unor instituţii publice cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice sau securităţii naţionale, sarcina verificării revenind inspectoratelor de poliţie judeţene sau, după caz, Direcţiei Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

Pe 14 martie, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, iar pe 22 noiembrie a primit votul decizional al Camerei Deputaţilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.