Comisia de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 se reuneşte luni, de la ora 11.30, procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, fiind aşteptată la audieri, după ce membrii comisiei i-au adresat o nouă invitaţie, ea refuzând de două ori să se prezinte la comisie. În cazul în care Kovesi nu va da curs nici acestei invitaţii, ar putea fi făcute plângeri la Ministerul Justiţiei şi la parchet.
Preşedintele comisiei de anchetă, deputatul PSD Oana Florea, a declarat duminică, pentru News.ro, că, deocamdată, nu a primit niciun răspuns de la Laura Codruţa Kovesi cu privire la prezenţa sa la comisie.
„Nu, dar având în vedere că a fost week-end, dacă acest răspuns există, cel mai probabil luni dimineaţă o să-l avem”, a afirmat Oana Florea, întrebată dacă a primit vreun răspuns de la procurorul-şef al DNA.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Oana Florea declara, joi, că a fost făcută o propunere către biroul comisiei pentru invitarea Laurei Codruţa Kovesi pentru luni la audiere.
”A intervenit decizia CCR, care spune că, în baza principiului colaborării loiale între instituţii, persoanele care exercită o funcţie într-o instituţie publică care nu se află sub control parlamentar sunt obligate să vină. De aceea, cred că este datoria noastră să reiterăm această invitaţie”, a spus deputatul PD.
Întrebată ce se va întâmpla dacă şefa DNA refuză şi de această dată să vină la comisie, Oana Florea a răspuns: ”Vom face ceea ce spune legea şi regulamentul. Decizia va fi luată de toţi colegii prin vot. Fie vom înainta (...) către Ministerul Justiţiei o plângere, fie, dacă colegii consideră oportun, varianta domnului Pleşoianu. Deocamdată, avem în vedere invitarea doamnei Kovesi la comisie”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.