Candidaţii înscrişi în al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale au, vineri, ultimele acţiuni înainte de încheierea campaniei electorale. Klaus Iohannis se întâlneşte cu alegătorii din Bacău, într-un eveniment organizat de PNL, iar Viorica Dăncilă anunţă că va prezenta ”un discurs final pentru români”.
Klaus Iohannis participă, vineri, de la ora 17.00, la o întâlnire cu alegătorii din Bacău, după ce joi a fost la Galaţi. La evenimentul organizat de către PNL vor participa peste 2.000 de cetăţeni, simpatizanţi ai PNL, parlamentari şi aleşi locali din regiune.
Întâlnirea are loc la Teatrul de Vară din Bacău. Printre cei care vor lua cuvântul se numără şeful statului, prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan, senatorul PNL Alina Gorghiu şi preşedintele PNL Bacău, Ionel Palăr.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, nu va fi prezent la ultima acţiune de campanile a candidatului partidului, întrucât, de la ora 18.00, are programată o întâlnire cu membrii organizaţiei PNL Argeş.
La rândul său, Viorica Dăncilă anunţă că va încheia campania pentru cel de-aldoilea tur de scrutin cu un mesaj adresat românilor.
”Vineri voi avea un discurs final pentru români, mă voi adresa tuturor cetăţenilor români şi astfel voi închide campania electorală”, a anunţat, miercuri seară, la Antena 3, Dăncilă.
Deocamdată, echipa de campanile a candidatului PSD nu a anunţat detaliile ultimului eveniment electoral.
Duminică, între orele 7.00 şi 21.00, va avea loc procesul de vot în ţară, iar campania electorală se încheie sâmbătă dimineaţă.
În primul tur al alegerilor prezidenţiale, Klaus Iohannis a obţinut 37,82% din voturi, iar Viorica Dăncilă - 22,26%.
Conform datelor finale centralizate de Biroul Electoral Central, candidatul susţinut pe PNL, Klaus Iohannis, a avut 3.485.292 de voturi, iar Viorica Dăncilă 2.051.725 de voturi.
9.359.673 de alegători au mers la urne, reprezentând 51,19% din numărul total al celor înscrişi pe listele electorale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.