Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, despre şansele la şefia NATO şi prezenţa sa pe lista scurtă pentru preşedinţia Comisiei Europene că despre susţinerea în spatele uşilor închise, înseamnă că în limbaj diplomatic nu se vorbeşte în public şi nu va divulga aceste poziţii. În privinţa prezenţei pe lista pentru Comisia Europeană, Iohannis a spus că este vorba de o analiză publicată în presa internaţională, făcută fără să fie consultaţi.
Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat într-o conferinţă de presă susţinută în Coreea de Sud despre lista scurtă care a apărut în presa internaţională, în care apare în contextul înlocuirii Ursulei vond der Leyen la şefia Comisiei Europene şi dacă sunt state care îl susţin în spatele uşilor închise pentru şefia NATO.
”Despre susţinerea în spatele uşilor închise vă daţi seama că asta înseamnă că în limbaj diplomatic nu se vorbeşte în public, şi atunci cred că înţelegeţi foarte bine că nu voi divulga aceste poziţii. În ceea ce priveşte cealaltă chestiune ( lista scurtă pentru şefia Comisiei Europene, nr), vă referiţi la un material tip analiză, făcut fără să fim consultaţi şi dacă vi se pare că arăt bine în material, mă bucur, dacă nu, nu”, a răspuns preşedintele României.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.