Preşedintele Klaus Iohannis a transmis miercuri, un mesaj în cadrul Misiunii economice şi comerciale a Francofoniei în Europa Centrală şi de Est, prezentat de către Sergiu Nistor, Consilier Prezidenţial - Departamentul Cultură, Culte şi Minorităţi Naţionale, în care arată că România este un partener constant şi de anvergură al Francofoniei, inclusiv în dimensiunea sa economică iar pentru România, apartenenţa la Francofonie înseamnă împărtăşirea valorilor şi a idealurilor umaniste, care au conturat modernitatea noastră şi destinul nostru european.
”Salut cu satisfacţie decizia Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei de a încredinţa României găzduirea Misiunii economice şi comerciale a Francofoniei, eveniment căruia i-am acordat Înaltul meu Patronaj. Le urez tuturor participanţilor un călduros bun-venit în ţara noastră şi îi felicit pe toţi cei care au contribuit la buna organizare a acestei reuniuni, care constituie o excelentă oportunitate pentru mişcarea francofonă de a-şi contura mai puternic profilul la nivel mondial. Deschiderea oficială a Misiunii economice şi comerciale a Francofoniei în Europa Centrală şi de Est la Bucureşti se integrează firesc în acţiunile care au consolidat, în ultimii 30 de ani, statutul României de membru cu drepturi depline în Organizaţia Internaţională a Francofoniei şi care justifică rolul nostru de Stat-far al Francofoniei pentru această regiune a Europei”, arată şeful statului în mesaj.
Preşedintele arată că ”Misiunea economică şi comercială a Francofoniei în Europa Centrală şi de Est la Bucureşti îi oferă oportunitatea de a reitera întreaga sa apreciere şi susţinere pentru întărirea dimensiunii economice a Francofoniei şi orientarea demersurilor sale spre dezvoltarea comunităţilor din statele membre”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Aşa cum specifică Strategia economică pentru Francofonie 2020-2025, cooperarea economică şi schimburile comerciale au inclusiv menirea de a genera reducerea decalajelor, edificarea unei francofonii reziliente, solidare, incluzive şi inovatoare, orientate spre punerea în valoare a potenţialului tinerilor şi al femeilor. Evoc, în acest context, desfăşurarea la Bucureşti, în 2017, sub Înaltul meu Patronaj, a Conferinţei femeilor francofone, cel mai important eveniment francofon din regiunea noastră după Sommetul din 2006 găzduit de România, care a catalizat lansarea reţelei francofone a femeilor antreprenor şi a stimulat schimburile şi investiţiile la nivelul operatorilor economici din spaţiul francofon”, a mai spus preşedintele Klaus Iohannis.
Şeful statului subliniază că zilele acestea, la Bucureşti, se certifică, o dată în plus, faptul că România este un partener constant şi de anvergură al Francofoniei, inclusiv în dimensiunea sa economică.
”Ţara noastră a înregistrat în anul 2023 o creştere economică robustă, de 2,1%, ritm superior mediei Uniunii Europene. Această performanţă este reflectarea unui avans consistent al investiţiilor, ceea ce ne asigură o creştere economică sustenabilă. Faptul că dispunem, la nivel naţional, de resurse umane specializate, că avem acces la fonduri europene pentru dezvoltare şi suntem angajaţi în prioritizarea sustenabilităţii şi a digitalizării constituie argumente care recomandă România ca destinaţie privilegiată pentru investitorii străini şi marile companii, dintre care un procent important este reprezentat de partenerii noştri din ţările francofone”, a spus preşedintele.
El mai arată că, în contextul deschiderii oficiale a Misiunii economice şi comerciale a Francofoniei în Europa Centrală şi de Est la Bucureşti, îi încurajează pe oamenii de afaceri şi întreprinderile din lumea francofonă să se folosească de cadrul acestei Misiuni pentru a-şi consolida afacerile şi economiile societăţilor din care provin, în beneficiul cetăţenilor noştri.
”Pentru România, apartenenţa la Francofonie înseamnă împărtăşirea valorilor şi a idealurilor umaniste, care au conturat modernitatea noastră şi destinul nostru european. Aderarea ţării noastre, atât la Francofonie cât şi la Uniunea Europeană, este o dovadă a faptului că între cele două organizaţii, inclusiv prin aportul României, se dezvoltă o tot mai bună colaborare, fundamentată pe interese şi valori comune. Solidaritatea, apărarea democraţiei şi a statului de drept, toleranţa, respectul demnităţii umane, educaţia şi formarea tinerilor în şi prin experienţa dialogului sunt premise fundamentale pentru un viitor paşnic şi prosper. De altfel, în martie 2023 am marcat 30 de ani de apartenenţă la Francofonia instituţională, găzduind la Palatul Cotroceni Conferinţa Internaţională „Francofonia viitorului: educaţie pentru dezvoltare durabilă”. Misiunea economică şi comercială a Francofoniei din aceste zile de la Bucureşti se înscrie cu un aport important în construirea acestei francofonii a viitorului”, afirmă în mesaj şeful statului.
Preşedintele declară că, în contextul actual marcat de războiul din Ucraina şi de efectele sale negative economice şi sociale, acţiunea României în cadrul mişcării Francofone urmăreşte întărirea coeziunii organizaţiei noastre şi a rezilienţei ei interne, precum şi sporirea capacităţii noastre de dialog în vederea promovării de soluţii pentru crizele suprapuse din această perioadă.
”În acest sens, cooperarea economică francofonă poate aduce o importantă valoare adăugată şi sper că acţiunile României menite să sprijine Ucraina – membru observator – şi Republica Moldova – membru cu drepturi depline al Francofoniei – reprezintă o sursă de inspiraţie pentru modul în care solidaritatea se poate opune cu succes agresiunii şi încălcării dreptului internaţional. Reafirm în acest context faptul că o consolidare a relaţiilor bilaterale cu Africa rămâne o prioritate pentru România. Avem un document strategic intitulat România – Africa: Parteneriat pentru viitor prin pace, dezvoltare şi educaţie, recent adoptat, menit să ridice nivelul cooperării cu ţările de pe acest continent şi acordăm, totodată, un sprijin consistent prin programele de Asistenţă pentru Dezvoltare. Suntem, de asemenea, interesaţi să revitalizăm colaborarea economică cu partenerii noştri tradiţionali din Orientul Mijlociu şi Asia de Sud-Est. De aceea, salut în mod special participanţii din aceste regiuni şi sper ca în aceste zile să se contureze importante relaţii de colaborare francofonă Nord – Sud, ca şi pe terţe pieţe”, a mai spus preşedintele.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.