Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va convoca joia viitoare o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) şi probabil va fi discutat şi subiectul privind o decizie a României dacă să acorde sau nu un sistem militar Patriot către Ucraina. Şedinţa va avea loc pe 20 iulie, începând cu ora 14.00. Administraţia Prezidenţială a transmis că pe ordinea de zi a reniunii va fi „analiza privind posibilitatea transferului unui sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare PATRIOT către Forţele Armate ale Ucrainei”, cât şi „forţele şi mijloacele Armatei României ce pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în anul 2025”. Un alt punct este cel privind „avizarea solicitărilor pentru obţinerea autorizării de utilizare a echipamentelor de infrastructură 5G, depuse de către Bithat Solutions S.R.L. şi ASEE Solutions S.R.L.”

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - Potrivit comunicatului de presă al Adminstraţiei Prezidenţiale, pe ordinea de zi a şedinţei CSAT sunt incluse subiecte referitoare la:

- Obiectivele României pentru Summitul NATO din 2024;

Evenimente

27 iunie - Maraton Profit News TV - Maraton Made in Romania (ediția a II-a)
30 iulie - Maraton Profit News TV - Inteligența Artificială în Economie

- Forţele şi mijloacele Armatei României ce pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în anul 2025;

- Stadiul şi perspectivele conflictului din Ucraina în urma agresiunii ilegale şi nejustificate a Federaţiei Ruse. Implicaţii pentru România;

- Analiza privind posibilitatea transferului unui sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare PATRIOT către Forţele Armate ale Ucrainei;

- Avizarea solicitărilor pentru obţinerea autorizării de utilizare a echipamentelor de infrastructură 5G, depuse de către Bithat Solutions S.R.L. şi ASEE Solutions S.R.L.

La reuniunea CSAT vor fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale, mai spune sursa citată.

ŞTIREA INIŢIALĂ - „Problema este de actualitate cu siguranţă şi eu voi convoca o şedinţă a CSAT săptămâna viitoare, joi, unde probabil se va discuta această chestiune”, a spus preşedintele Iohannis, întrebat despre subiect, marţi la Riga, după Summitul B9.

Pe 22 mai, preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, chestionat cum vede ca România să cedeze o baterie Patriot, că nu acceptă nu „sub nicio formă ca România să rămână fără apărare antirachetă şi fără apărare antiaeriană”. Şeful statului a mai spus că „în măsura în care se cedează ceva, trebuie România să primească altceva”, „altfel, nu se va face nimic”. El a adăugat că nu are un orizont de timp când va convoca CSAT pentru a fi luată o decizie referitor la subiect, „fiindcă aceste discuţii sunt purtate de cei din Ministerul Apărării şi durează un timp”.

Pe 29 mai, premierul Marcel Ciolacu a afirmat, în legătură cu propunerea ca România să ofere Ucrainei un sistem Patriot că, dacă un astfel de sistem acoperă parte din Ucraina, nu înseamnă că nu mai acoperă şi ţara noastră. El a precizat că este ferm convins că decizia care va fi luată nu va slăbi siguranţa României.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.