Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, la Summitul Uniunea Europeană - Balcanii de Vest, că actualul context geopolitic cere ”solidaritate şi unitate din partea partenerilor like-minded”. ”Accentul trebuie pus, din perspectiva României, asupra consolidării legăturilor economice, a reducerii barierelor logistice şi a îmbunătăţirii cooperării transfrontaliere, în special prin intermediul alinierii regiunii la standardele şi practicile UE”, a transmis el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Preşedintele Klaus Iohannis a participat miercuri, la Bruxelles, Regatul Belgiei, la Summitul Uniunea Europeană - Balcanii de Vest.

Reuniunea a constituit o bună ocazie pentru reconfirmarea angajamentului UE faţă de perspectiva europeană a regiunii şi, pe de altă parte, a angajamentului partenerilor regionali faţă de valorile europene, ca orientare strategică, mai ales în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, arată Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat de presă.

Potrivigt sursei citate, reuniunea s-a concentrat atât pe componenta economică şi sectorială a cooperării, cât şi pe dialogul politic, mai concret pe oportunităţile deschise de Planul de Creştere pentru Balcanii de Vest, respectiv de implementare a Agendelor de Reformă asumate de parteneri.

Discuţiile cu partenerii din Balcanii de Vest au relevat faptul că statele se confruntă cu probleme comune, inclusiv în contextul războiului de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, dar şi al evoluţiilor din Orientul  Mijlociu.

”Preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat că actualul context geopolitic cere solidaritate şi unitate din partea partenerilor like-minded, în baza unei cooperări strânse, fundamentate pe valori, principii şi interese comune. Totodată, preşedintele României a subliniat rolul crucial al avansării procesului de convergenţă cu Uniunea Europeană, precum şi necesitatea de a accelera implementarea de către parteneri a reformelor, atât în domeniile fundamentale, cât şi în cele sectoriale, ceea ce va contribui la apropierea lor de piaţa internă a UE. Accentul trebuie pus, din perspectiva României, asupra consolidării legăturilor economice, a reducerii barierelor logistice şi a îmbunătăţirii cooperării transfrontaliere, în special prin intermediul alinierii regiunii la standardele şi practicile UE. În plus, este esenţială promovarea relaţiilor de bună vecinătate şi reconciliere între statele din regiune”, scrie în comunicat.

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a salutat progresele obţinute de statele partenere în procesul de integrare şi a asigurat că România va continua să susţină avansarea procesului de extindere, pe baza meritelor proprii ale candidaţilor în procesele de reformă, dar şi în asumarea valorilor Uniunii.

Agenda reuniunii a inclus şi discuţii referitoare la cooperarea pe linie de securitate şi apărare, Uniunea Europeană fiind angajată în regiune prin operaţiunea militară EUFOR Althea, în Bosnia şi Herţegovina, şi prin misiunea civilă EULEX Kosovo.

Astfel, preşedintele Klaus Iohannis a reiterat sprijinul României pentru securitatea şi stabilitatea regiunii, concretizat prin contribuţia ţării noastre la EUFOR Althea, care va continua de o manieră robustă, alături de contribuţia la KFOR. 

Un alt subiect abordat în cadrul reuniunii s-a referit la colaborarea în vederea combaterii criminalităţii organizate, iar România a susţinut consolidarea colaborării în acest sens cu partenerii din Balcanii de Vest, prin întreprinderea de noi iniţiative comune şi implementarea celor deja existente, adaugă Administraţia Prezidenţială.

Colaborarea în gestionarea migraţiei a reprezentat un alt subiect abordat în cadrul Summitului. Ca urmare a acestei colaborări, în anul 2024 presiunea migratorie pe ruta Balcanilor de Vest a scăzut substanţial, iar România joacă un rol foarte important în cooperarea cu statele vecine pentru supravegherea frontierelor şi combaterea migraţiei ilegale.

Alte subiecte abordate în cadrul reuniunii au vizat energia, mediul, transportul, telecomunicaţiile şi cercetarea. Preşedintele Klaus Iohannis a salutat progresele statelor partenere în cooperarea sectorială cu Uniunea Europeană, mai ales ca urmare a Planului de Creştere pentru Balcanii de Vest, şi a făcut un apel în direcţia unei colaborări mai apropriate între UE şi statele din Balcanii de Vest pentru protejarea proceselor democratice şi lupta împotriva ameninţărilor hibride şi a atacurilor cibernetice.

Conform sursei citate, în materie de politici energetice, România a exprimat sprijinul pentru integrarea în piaţa de energie europeană a statelor din Balcanii de Vest şi a susţinut necesitatea conectării infrastructurii de transport dintre UE şi Balcanii de Vest, dar şi cu Republica Moldova şi Ucraina.

La finalul reuniunii, liderii au adoptat o Declaraţie Comună, care contribuie la procesul de integrare graduală a regiunii şi care conţine un set robust de livrabile şi priorităţi sectoriale privind cooperarea UE – Balcanii de Vest.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.