Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru numirea în funcţia de judecător la Curtea Constituţională a Mihaelei Ciochină, informează Administraţia Prezidenţială.
Mandatul acesteia începe pe 11 iunie şi durează 9 ani.
Pe 14 ianuarie 2015, Mihaela Ciochină a fost numită consilier prezidenţial - departamentul constituţional legislativ.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ea este născută în 1967 şi este absolventă a Facultăţii de Drept, Universitatea din Bucureşti, cu specializare în relaţii internaţionale (1992), potrivit site-ului Administraţiei Prezidenţiale.
Ciochină a participat la seminarii interne şi internaţionale pe probleme de tehnică legislativă, proceduri parlamentare, statutul funcţionarului public.
Conform sursei citate, din anul 1992 şi până la momentul numirii în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, a lucrat în cadrul Senatului României, exercitând diferite funcţii, de la cele de execuţie până la funcţia de director general al Direcţiei generale legislative.
A colaborat cu Consiliul Legislativ pentru elaborarea de rapoarte sau documente referitoare la evaluarea legislaţiei din diferite domenii şi cu Institutul European din România şi Institutul Naţional de Administraţie Publică în cadrul activităţilor de formare continuă a funcţionarilor publici. Desfăşoară activitate didactică în calitate de colaborator extern al Departamentului de Drept Public din cadrul Facultăţii de Drept, Universitatea din Bucureşti.
Potrivit sursei menţionate, Mihaela Ciochină este autoare a unor articole referitoare la procedura de legiferare şi statutul parlamentarului în România, dintre care amintim: „Elemente de noutate în procedura de legiferare, urmare a revizuirii Constituţiei şi regulamentelor parlamentare” (Revista de Drept Public nr. 4/2003); „Unele consideraţii privind răspunderea membrilor Parlamentului în lumina Legii nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor” în Răspunderea în dreptul constituţional (Bucureşti, 2007).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.