Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretele pentru înaintarea în grad a doi veterani de război, transmite Administraţia Prezidenţială.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Astfel, conform sursei citate, şeful statului a semnat următoarele decrete: 

- Decret privind înaintarea în gradul de general-locotenent – cu trei stele, în retragere, a domnului general-maior – cu două stele, în retragere, veteran de război, Dimofte Ştefan, din Ministerul Apărării Naţionale.

- Decret privind înaintarea în gradul de general – cu patru stele, în retragere, a domnului general-locotenent – cu trei stele, în retragere, veteran de război, Leru Octavian, din Ministerul Apărării Naţionale.

Reamintim că preşedintele Klaus Iohannis, premierul Florin Cîţu, ministrul Apărării Naţionale Nicolae Ciucă, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, au participat marţi la activitatea de împachetare a cadourilor pentru veteranii de război din Bucureşti, judeţul Ilfov şi din Republica Moldova. Vor primi pachete, în perioada 27 - 30 aprilie, toţi cei 2.610 veterani de război de pe teritoriul României, dar şi cei opt din Republica Moldova.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.